EDITORIAL / Guvernul Viorica Dăncilă: Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

0
389

Guvernul Viorica Dăncilă, primul din istoria ţării condus de o femeie, e de fapt guvernul Mihai Tudose „îmbunătăţit”, cu câteva plombe, poate inspirate, poate nu. Rămâne de văzut. Au rămas neatinşi miniştrii de la Justiţie, Externe, Interne, Apărare, Agricultură, Muncă, Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică, Mediu şi s-au înlocuit miniştrii de la Finanţele Publice, Sănătate, Cultură, Educaţie, Cercetare şi Inovaţie, Ape şi Păduri, Economie, Transporturi, Turism, Fonduri Europene, Sport, Relaţia cu Parlamentul, Parteneriat Strategic, IMM-uri. Opoziţia, aşa cum îi stă bine, a criticat noua componenţă a Guvernului, dar la fel procedase şi anterior la audierea membrilor guvernului Mihai Tudose. La audieri a fost un maraton al bâlbelor, îndeosebi din partea „bobocilor”. Cele mai vehemente critici s-au îndreptat însă împotriva noului ministru de la Educaţie, Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu o vechime de 25 de ani în educaţie, cercetător în domeniul ştiinţei calculatoarelor, făcut „agramat”, pentru o greşeală sau câteva, de exprimare, dintr-o neatenţie supărătoare. Sigur că nu ne este indiferentă non-acurateţea limbii române, în care se exprimă ministrul Educaţiei Naţionale. Şi sunt regretabile bâlbele sale. S-a întâmplat însă un lucru neobişnuit: mai mulţi rectori din ţară, mai exact 45, printr-o scrisoare deschisă şi-au exprimat susţinerea pentru nominalizarea lui Valentin Popa, întrucât oferă „un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”. Ce să mai spunem într-un asemenea context? De ce nu i-au făcut „galerie” Ecaterinei Andronescu, fiindcă şi numele acesteia s-a aflat în „cărţi”? Greu de dat un răspuns. Un cec în alb noului guvern l-a acordat CExN al PSD şi apoi Parlamentul prin învestire, dar criticile opoziţiei au părut oricum disproporţionate şi pe alocuri bazate pe chestiuni frivole, puţin semnificative, oricum, insuficient convingătoare. La Comisia pentru buget, finanţe, bănci, unde a fost audiat Eugen Teodorovici, propus ministru de Finanţe, o doamnă deputat, după ce îl acuzase la mijlocul lunii trecut de hărţuire, „în special femei”, a continuat recitalul. Lista de membri ai Guvernului, suspusă Parlamentului, n-are „penali”, chiar dacă atât Rovana Plumb, cât şi Viorel Ştefan, au beneficiat, anterior, de susţinerea Parlamentului, care a refuzat cererea DNA de ridicare a imunităţii lor parlamentare. Dar nu numai la noi se poartă astfel de discuţii. Să nu ne facem griji. În Franţa, de pildă, Gerald Darmian, ministru important în cabinetul condus de Edouard Philippe, este acuzat în aceste zile de un viol comis în 2009 şi un grup de militante feministe a cerut demiterea, apărat fiind, cu vehemenţă, de secretarul de stat pentru egalitatea femeilor şi bărbaţilor, Marlene Schiappa, care a spus că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, în weekend, ministrul Justiţiei, Nicolle Belloubert, o femeie, a spus că poate rămâne în funcţie. Să revenim: alcătuirea noului guvern a durat mai mult decât era de aşteptat. Cu 282 de voturi „pentru” şi 136 „contra” a fost binecuvântat de Parlament. Dacă se va dovedi unul mai bun, adică mai pragmatic, cu atenţie sporită pe domeniile Educaţiei şi Sănătăţii, de pildă, atunci înseamnă că s-a justificat demolarea celui precedent. Altfel, nicio argumentare nu va sta în picioare, şi totul se va deconta de actuala alianţă aflată la guvernare. Care nu poate să mai invoce nicio scuză, după atâtea încercări făcute.