Dacă un proverb românesc spune că „cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi în iaurt”, un altul – mult mai convingător – ne încredinţează că „năravul din fire n-are lecuire”. Adică, după ce cochetezi îndelung cu şmecheria ieftină şi te consideri atlet desăvârşit în domeniu, renunţi la orice încercare de „dat pe brazdă”. Şi uneori jocul acesta nebun, dincolo de liziera legii, „ţine”, alteori te „înfundă”. Părăsind facila pledoarie pseudo-moralizatoare, altminteri cu rostul ei, după cum vom arăta în continuare, să spunem despre ce este vorba. Nu mai puţin de 17 asociaţii de vânătoare îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Doljului sub tutela Legii 407/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Că legea respectivă are şi interpretări „locale”, care n-ar trebui să existe, din moment ce Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea are în temeiul HG 743/2015 o structură organizatorică şi la Dolj, menită să monitorizeze activităţile de administrare şi gestionare a fondului cinegetic, de protecţia faunei de interes cinegetic, de exercitarea vânătorii, asta este doar un început de discuţie. Fiindcă ceea ce se întâmplă, de la o vreme, reprezintă o violare brutală a legii, dacă nu prin cârdăşii stupide şi periculoase, atunci printr-o expectativă pernicioasă, oricum inacceptabilă.
Când glonţul justiţiei şuieră pe la ureche
În urmă cu vreo 6 ani, mai exact în prima decadă a lunii ianuarie 2011, un grup de persoane – Udrea Valentin din Craiova, Dumitru Căpăţână şi Stăicuţ Dorel, din Drobeta Turnu Severin, Ionel Cimpoieru, Vasile Bivolan şi Gheorghe Gogoaşă, din Sopot, Marcu Mitroi Sorin din Cernăteşti – „confecţionează” prin falsuri grosolane, asociaţia de proprietari Vrata (Mehedinţi), în vederea atribuirii directe a fondului de vânătoare numărul 65 Cernăteşti, în temeiul Ordinului numărul 1221/11 august 2010 al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Premergător, se desfăşurase procedura de obţinere, de la primăriile comunelor Cernăteşti şi Sopot, a tabelelor privind situaţia parcelară a terenurilor de pe fondul cinegetic Cernăteşti, în baza cărora se întocmeau listele de aderare ce urmau a fi semnate de proprietarii de terenuri, care îşi manifestau opţiunea de a deveni membri ai asociaţiei. Prin procesul verbal din 11 ianuarie 2011 al adunării generale a asociaţiei de proprietari Vrata (Mehedinţi) se consemna, evident fictiv, o prezenţă de peste 85% (!!) din membrii noi primiţi în asociaţie, mai exact 1512 din Cernăteşti şi 842 din Sopot. Cu o uşoară aproximaţie, cam toată populaţia localităţilor respective. Semna ca vicepreşedinte: Dumitru Căpăţână. Pe parcursul urmăririi penale, dispusă de Parchetul Filiaşi, la plângere prealabilă a AJVPS Dolj, Dumitru Căpăţână şi Valentin Udrea au susţinut că adunarea generală a asociaţiei de proprietari Vrata, în cadrul cărei au fost analizate adeziunile proprietarilor de terenuri, de pe fondul de vânătoare nr. 65, din 11 ianuarie 2011, a avut de fapt o participare de 10-15-20 de membri, din cei peste 1200, însă cei prezenţi aveau „acceptul” celorlalţi de a lua hotărâri în numele lor. Puerilă justificarea.
Ancheta a fost lungă. Toate tabelele cu nume de oameni, aveau semnături false. Unul dintre poliţişti descoperindu-şi, cu uimire, numele mamei sale, care habar nu avea de o asemenea acţiune „binefăcătoare”. Cu motivarea că faptele săvârşite cu vinovăţie de Căpăţână Dumitru, Udrea Valentin şi Marcu Mihai Sorin, întrunind elementele constitutive de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu prezentau grad ridicat de pericol social, procurorul de caz, Nicolae Popară, a dispus, finalmente, doar sancţiuni cu caracter administrativ, prin ordonanţa din 17 decembrie 2013 şi scoaterea de sub urmărirea penală. Cum AJVPS Dolj nu şi-a putut valorifica dreptul de gestionare a fondului cinegetic Cernăteşti, din cauza actelor plăsmuite, evident că a acţionat, pe cale civilă asociaţia de proprietari Vrata în justiţie. Anterior, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2013, solicitase instanţei desfiinţarea totală a procesului verbal din 11 ianuarie 2011, dar şi desfinţarea parţială a înscrisurilor reprezentate de listele falsificate, prezentate la adunarea asociaţiei de proprietari Vrata, pentru locuitorii comunelor Cernăteşti şi Sopot. Ceea ce s-a şi întampla în şedinţa publică din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Filiaşi. Procesul a continuat însă, şi prin Decizia nr. 1215 din 30 iunie 2015, Tribunalul Dolj a menţinut sentinţa Judecătoriei Filiaşi. Lui Valentin Udrea, Marcu Mihai Sorin şi Dumitru Căpăţână, glontele justiţiei le şuierase pe la urechi, deşi falsurile lor produseseră deja consecinţe juridice, respectiv atribuirea dreptului de gestionare a fondului Cernăteşti. S-au ales finalmente, cum spuneam, cu câte o amendă administrativă. Fără a înţelege însă mare lucru din clemenţa de care beneficiaseră, fără a o merita.
Artificii la care te doare capul
Asociaţiile de vânătoare Artemis şi Diana I, au „în capul lor” pe Valentin Udrea, din Craiova. La una exercită funcţia de director, la cealaltă de… preşedinte şi director „cu delegaţie. Animat fiind, ziua şi noaptea, de… etica vânătorească. Împreună cele două asociaţii gestionează un număr de 15 fonduri de vânătoare. Fondul Cernăteşti adjudecat prin fals şi uz de fals a trecut „prin asociere”, iniţial de la asociaţia de proprietari Vrata, înfiinţată prin fraudă, la AVPS Diana, de unde, prin rezilierea contractului, datorită sentinţei menţionate a Tribunalului Dolj, de către ministerul de resort, a ajuns la Direcţia Silvică Dolj. Acum este scos, din nou, la licitaţia publică din 24 octombrie a.c., şi printre solicitanţi, potrivit site-ului Ministerului Apelor şi Pădurilor se doreşte şi AVPS Diana, alături de AVPS Ardealul şi AVPS Zorile. Tot AVPS Diana mai jinduieşte şi la fondul Pietrele, alături de AVPS Hubertus Craiova, AVPS Zorile şi AVPS Ardealul. Potrivit Legii 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, un administrator care încheie cu gestionarul, un contract de gestionare, trebuie să plătească tariful de gestionare anual în două tranşe egale, prima tranşă până la 30 noiembrie a anului în curs şi a doua până la data de 15 mai a anului următor. Or, atât AVPS Diana, cât şi AVPS Artemis nu şi-au onorat obligaţiile prevăzute de lege. După toate aparenţele. Ei… legea. Nu o spunem noi, ci o atestă portalul instanţelor de judecată, după cum urmează: Dosar nr. 22381/215/2016 la Judecătoria Craiova cu pârâta AVPS Diana, înregistrat pe data de 9 august 2016. În urma judecării cauzei, instanţa prin sentinţa 1295/1 februarie 2017, „a admis acţiunea formulată de reclamanta RNP Romsilva – Direcţia Silvică Dolj – şi a obligat AVPS Diana la plata sumei de 2563,9 lei, reprezentând contravaloarea tarifelor de gestioanre, aferente anilor 2014-2016. În momentul de faţă sentinţa este definitivă. Iar tariful de gestionare în continuare neplătit. Dovadă că prin sentinţa civilă nr. 1295/1 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 22381/215/2016, s-a dispus executarea silită a debitorului AVPS Diana.
Dosarul nr. 22379/215/2016 la Judecătoria Craiova cu pârâta AVPS Artemis (Craiova – Dolj), înregistrat la data de 9 august 2016, cu următorul termen de judecare pe 13 octombrie 2017. Reclamanta RNP Romsilva Direcţia Silvică Dolj mai poate aştepta. Deşi e vorba de banul public. Nu mai continuăm.
Amnezii deloc autumnale
Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea are la Craiova o structură organizatorică, această fiind condusă de ing. Popa Mugurel, care îşi exercită competenţele, în temeiul HG 743/2015, unul dintre agenţii constatatori, cu statut de funcţionar public fiind ing. Viorel Ghiţă, acesta reprezentând compartimentul de control al regimului cinegetic. Printre competenţele sale se numără prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic, asigurarea calităţii faunei de interes cinegetic, protecţia faunei de interes cinegetic, constatarea infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu ş.a.m.d.. Ing. Ghiţă Viorel a fost brigadier silvic, completându-şi ulterior studiile la Facultatea de protecţia mediului din Oradea. Un lucru bun. De aici însă până la tutelarea derapajelor de la lege, realmente accentuate, săvârşite de AVPS Diana şi AVPS Artemis, este cale lungă. Interesant este însă că sediul structurii Dolj a Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea este în aceeaşi clădire cu a Direcţiei Silvice Dolj. Când însăşi această instituţie are litigii cu AVPS Diana şi AVPS Artemis, pentru neachitarea tarifelor aferente, ce se mai poate spune. Nu mai aducem în discuţie litigiile cu proprii paznici de vânătoare neplătiţi, tergiversarea plăţii taxei de mediu etc. Ceva nu e în regulă de mai multă vreme, ca să nu spunem că… pute. Fiindcă, potrivit clauzelor contractuale, gestionarii anteriori menţionaţi, după notificare, pentru neachitarea tarifului de gestionare sau a penalităţilor, cu avizul autorităţii publice centrale în silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, contractele trebuiau reziliate. Fiindcă tăinuirea aspectelor semnalate, adică „legea o facem noi, aşa cum dorim”, cum scrie, pe bună dreptate, lt. col (r) Sorin Mihai Marcu, director AVPS Cernăteşti, într-o sesizare adresată ministrului de resort, spune multe. Poate că ing. Ghiţă Viorel este atins de o melancolie autumnală, deşi nu credem. Mai grav ar fi, având şi calitatea de funcţionar public, să fie atins de o prea mare apropiere de oameni, faţă de care ar trebui păstrată distanţa de cricumstanţă şi veghea mărită. Ca într-un stand de vânătoare. De departe, nu rigoarea profesională îl defineşte. Într-o încercarea de a dialoga cu ing. Ghiţă Viorel, acesta ne-a îndrumat spre purtătorul de cuvânt al Gărzii Forestiere de la Râmnicu Vâlcea. Cineva din Direcţia Silvică ne-a spus că se exprimă… mai greu. Oricum, atât inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, cât şi ministrul de resort, au fost informaţi, prin sesizări făcute de vânători din judeţul Dolj de ceea ce se petrece. Sub semnătură proprie, să ne înţelegem. Considerându-se în continuare brigadier silvic, printr-o falnică pădure, Ghiţă Viorel face ce îl taie capul şi poate trage cumplit. De consecinţe e vorba. Fiindcă un control al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a devenit iminent.