Discuţiile concrete, în cunoştinţă de cauză, despre fondul cinegetic al Doljului sunt rare şi de regulă legate – cel mult – de actele de braconaj, sensibil diminuate, faţă de o perioadă deloc îndepărtată. Şi nu a fost deloc uşor să se treacă de la forme macabre, de-a dreptul, de decimare, realmente, a unor specii de vânat, greu încercate (căpriorul şi iepurele în special) la o revigorare timidă a efectivelor, prin aportul conjugat, dar competent şi consistent, al conducerii AJVPS Dolj care gestionează 33 de fonduri cinegetice – cele mai multe din ţară – dar şi al IPJ Dolj, prin compartimentul său de „Arme şi Muniţii”, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. Nu a fost deloc uşor, aşadar, cum spuneam, să se intre într-o „normalitate”, fără teama de a ne hazarda, deşi persistă, încă, fenomene anacronice la care ne vom referi. Să consemnăm, în context, şi existenţa altor asociaţii mărunte – Diana, Artemis, Lunca Dunării, Trei stejari, Zorile, Cocoşarul, Jderul Argeş (?) Olteţul, Coca, Mehedinţi (?) Jiul, Zorile – cu preocupări neconcludente, cel puţin în planul discuţiei de faţă, care gestionează câte un fond, maximum două, de vânătoare, după principiul „câte bordeie, atâtea obiceie”.
Direcţia Silvică Dolj administrând pădurile proprietate de stat, are propriul contract de gestionare a faunei cinegetice. Chiar dacă toate asociaţiile de vânătoare menţionate sunt obligate prin lege să-şi circumscrie, deplin, activitatea AGVPS, recunoscută internaţional, inclusiv de Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservare a faunei sălbatice din Comunitatea Europeană (FACE) din 2000, fiecare o face cum găseşte de cuviinţă prin politici individualizate, centrate precumpănitor pe extragerea vânatului, nu buna gestionare a acestuia. Dar asta este o altă discuţie. Universitarul Marin Ştefan, titularul cursului de „Cultura vânatului” la facultatea de Agricultură-Horticultură din Craiova, directorul AJVPS Dolj – gestionar consacrat -, opinează astfel: „Ne preocupăm de ani buni de optimizarea unor specii de vânat după dezechilibrele majore care au existat. Avem contracte cu Garda Forestieră pentru fiecare fond cinegetic. Acţionăm asiduu pentru asigurarea stocurilor de furaje în vederea anotimpului rece, pentru fiecare specie de vânat în parte. Este în tradiţia vânătorilor veritabili – dedicaţi – să-şi îngrijească vânatul pentru a-l avea. Fiecare fond cinegetic are o alocare optimă de vânători (150 hectare/vânător) pentru a evita, în primul rând, o supraîncărcare, care ar avea drept consecinţă dezechilibre nedorite. A fi vânător înseamnă a intra în rândul oamenilor deosebiţi”.
Un sezon de vânătoare fără preambul
Există o serie de specii de interes vânătoresc, la care sezonul de recoltare este mai larg. De pildă, la mistreţ (1 august-15 februarie), la vulpe (tot anul), şacal (15 mai – 31 martie). La altele – raţa şi gâsca sălbatică (1 septembrie – 28 februarie); fazan (1 octombrie – 28 februarie); prepeliţă (15 august – 31 decembrie); iepure (1 noiembrie – 31 ianuarie); căprioare (1 septembrie – 15 februarie), căpriorul (15 mai – 15 octombrie) ş.a.m.d.. Evident că AJVPS Dolj ştie „cum stă” la fiecare specie şi în funcţie de evaluările din teren îşi fixează şi cotele de recoltare aferente, eliberând autorizaţiile de circumstanţă. Ca o părere, peste optim, relevă statisticile, la porcul mistreţ şi fazan. Mai bine ca în anii trecuţi, se înregistrează sporuri naturale la iepuri, prin combaterea eficientă a şacalului, specie excesiv de prolifică, aciuită în Lunca Dunării, dar, mai nou, şi în zona colinară. De fapt, revigorarea efectivelor de iepuri a fost o constantă, ne spune acelaşi universitar Marin Ştefan, în activitatea Consiliului AJVPS Dolj, în mandatele preşedintelui Cornel Panait, care a schimbat simţitor starea de lucruri. Moştenind din familie această pasiune, Cornel Panait a adus un plus de rigoare, în sensul că etica vânătorească a fost ştearsă de rugină, s-ar putea spune, deşi mai corect este să afirmăm că s-a aplicat Legea organică 406/2006 cu toate modificările şi completările ei ulterioare. Deloc puţine. Şacalul a făcut ravagii, este adevărat, la concurenţă cu vulpea, pisica sălbatică, dihorul, viezurele, coţofenele şi câinii hoinari, dar mai ales braconajul sub cele mai năstruşnice forme (laţuri, vânători la far, folosirea ogarilor ş.a.m.d.). O observaţie: regimul scăzut de precipitaţii, din această vară, a condus la reducerea suprafeţelor de luciu de apă şi se resimt întârzieri la sosirea vânatului de pasaj.
Atenţie, trece căprioara!
Nu prea se mai zăreşte semnul de circulaţie care atenţiona participanţii în traficul rutier, la traversarea unor fonduri silvice de posibila ivire a căprioarei. Au fost vremuri când s-a ţinut seama de simbolistica semnului respectiv. Cu peste 3.000 de căpriori şi căprioare, inventariate pe fondurile gestionate de AJVPS Dolj, s-ar putea spune că s-a depăşit un impas. Un punct critic. În multe locuri, mai liniştite, „se văd” ziua în amiaza mare, grupate în familii, o raportează paznici de vânătoare, fiindcă nu există nicio îndoială, dacă ar fi doar statistica, vânătoarea nu ar avea niciun haz. Sunt prevăzute cote de recoltate, prin selecţie, dar, deocamdată, grijile imperative sunt legate de asigurarea stocului de furaje, cât mai îndestulătoare în vederea iernii, şi apoi se vor decide numărul de exemplare care vor fi recoltate. Conservarea biodiversităţii şi protecţia unor specii cu spor natural redus rămâne o constantă, fără a fi deloc o vorbă în vânt.
Vânatul – proprietatea statului
Cornel Panait, preşedintele AJVPS Dolj, este un vânător sportiv autentic. Nu face o pasiune exacerbată din a trage cu puşca. Îi place natura şi iubeşte vânătoarea sportivă. A schimbat într-un fel filosofia la nivelul AJVPS Dolj, care are peste 1.200 de membri. Satisfacţii: toate vânătorile organizate în grup – la mistreţi şi fazani – au fost reuşite, în sezonul trecut, în sensul că participanţii şi-au etalat măiestria, având ce povesti ulterior. Cornel Panait, Ion Groza, Marin Ştefan, dr. Dragoş Niculescu, Răzvan Canţăr, Emilian Zuican, care asigură – graţie votului vânătorilor – conducerea AJVPS Dolj, nu spun poveşti vânătoreşti când vorbesc de fondul cinegetic al Doljului. O mare bogăţie, dar şi un noian de probleme. Ei cred – cu argumente – că se vede ceva în activitatea lor. Poate exagerează, poate nu. Şi mai degrabă nu exagerează, fiindcă AJVPS Dolj are şi probleme cu daunele privind culturile agricole, provocate de porcii mistreţi, care chiar s-au înmulţit. Iarna trecută s-au recoltat 10 masculi, în greutate de peste 200 kg fiecare. Şi de ar fi numai asta. Să mai inserăm o afirmaţie a universitarului Marin Ştefan: „Noi ne mişcăm în limitele unor cote stabilite pe criterii ştiinţifice. Dacă vânatul este proprietatea statului român, administrarea fondurilor cinegetice se face prin noi, una din asociaţiile de profil”. Sezonul de vânătoare n-are preambul. Ca altădată. Asta neînsemnând însă că „bătălia” cu braconieri, care acţionează la lumina hoţească a farurilor, nu a început. Mai degrabă, n-a încetat, vreodată. Deşi sancţiunile legii s-au înăsprit, năravul unor neisprăviţi n-are lecuire.
