Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, lăsa impresia, până mai deunăzi, că îşi conservă pe cât posibil imaginea, nu se hazardează în declaraţii belicoase, necalibrate, inoportune, chiar cultivă aţipirea strategică şi se sustrage de la bătăliile frontale. Acceptând invitaţia la podcastul „Cotra Punct”, al Evenimentului Zilei, susţinut de Dan Andronic şi Mirel Curea, doi ziarişti „de linia întâi”, Claudiu Manda a surprins literalmente, prin desăvârşita stăpânire a chestiunilor în discuţie, curaj, nuanţata lor abordare, logica interesantă, umorul fin, pe alocuri. O menţiune: Mirel Curea şi Dan Andronic, imprevizibili, necomplezenţi şi la o adică nemiloşi, ştiu să pună întrebări, ştiu unde vor să ajungă, nu-şi menajează invitaţii, asta însemnând că în faţa lor intervievatul trebuie să fie atent, nu doar la forma şi conţinutul exprimării, cât şi la tâlcul întrebării. Claudiu Manda a oferiti suficiente detalii, despre consultările informale de partid, accentuând că, la nivel regional, susţinerea pentru menţinerea actualului premier Ilie Bolojan, în funcţia de prim-ministru, este firavă rău de tot, şi are doar la Buzău, în primarul Constantin Toma, altminteri o voce critică, dizidentă, la adresa conducerii Partidului Social Democrat, singurul pesedist… bolojenist. O pată de culoare a dezbaterilor democratice, care au recomandat retragerea sprijinului politic, încât reacţia aşteptată, din partea premierului, ar fi una subînţeleasă, pentru o destindere necesară. Un termen de maxim 72 de ore, acordat premierului pentru a pleca din funcţie, a fost discutat, altminteri miniştrii PSD vor fi retraşi din guvern. PSD organizează, luni 20 aprilie, un referendum în interiorul partidului. Prima reacţie, sau una dintre ele, de luat în seamă, este cea aparţinătoare lui Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte PNL, primarul general al Capitalei, care i-a avertizat pe social-democraţi că liberalii nu vor mai face coaliţie cu PSD, dacă aceştia ies de la guvernare şi dărâmă guvernul. Pe ansambu, Claudiu Manda a fost convingător, oferind o multitudine de explicaţii. Unele chiar exhaustive. A evocat episoadele incendiare, petrecute în coaliţia de guvernare, reproşând limitările drastice, impuse cheltuielilor autorităţilor locale, prin ignorarea realităţilor din teritoriu, generatoare de situaţii absurde, în care primarii nu-şi mai puteau asigura serviciile de bază. Joi seara, PSD a transmis un punct de vedere clar, în privinţa iniţiativei vicepremierului Oana Gheorghiu, privind vânzarea unor zeci de procente din companii de stat profitabile, considerate strategice pentru economia şi securitatea naţională (Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, CEC Bank, Portul Constanţa, Imprimeria Naţională, Loteria Română, Salcom, Cuprumin, Romarm, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti), iniţiativa fiind considerată „un act de sfidare la adresa românilor. Asta nu e reformă, nu este restructurare, este altceva”. S-a spus la un moment dat, în cadrul interviului menţionat, că alianţa actuală „pro-europeană” ar fi trebuit să surprindă mai mult, din capul locului, pe motivul lucrurilor incompatibile. Dar la noi, aşa a fost şi în interbelic, ideile cele mai potrivnice se pot alătura, oamenii cei mai deosebiţi se pot uni, deşi, chiar „la braţ” Claudiu Manda nu putea fi văzut cu Dominic Frizt, liderul USR, primarul Timişoarei. Fireşte, ca de fiecare dată, interviul respectiv a generat două feluri de comentarii: unele iritate ale celor care se simt vexaţi, altele complezente ale celor din conducerea social-democraţilor. Dacă unii refuză orice efort de înţelegere, ceilalţi justifică tot, acordând importanţă calculului strategic. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că este posibil să avem un guvern minoritar. Asta după ce premierul Ilie Bolojan a spus public că nu va demisiona din funcţie.
















