Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj spun că nu sunt probleme grave în învăţământul preuniversitar din judeţ

0
482

 Peste 93.000 de elevi din Dolj au început, ieri, cursurile, în unităţile de învăţământ preuniversitar din teritoriu. Într-o conferinţă de presă, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, alături de întreg aparatul inspectorilor de specialitate, a prezentat starea de fapt a învăţământului doljean, recunoscând că mai sunt probleme de rezolvat, dar nu insurmontabile.

suna
Monica Leontina Sună

A început anul şcolar 2017-2018, entuziasmul este mare, dar rămân, încă, probleme nerezolvate, în învăţământul doljean – adevărat, nu foarte multe greutăţi. „Am vrut să fim cu toţii aproape, la acest început, unul plin de speranţă. Rezultatele muncii noastre o reprezintă cele obţinute de copii, cadre didactice şi părinţi. Mai sunt probleme şi nu le ascundem. Din cele 549 de clădiri care aparţin unităţilor de învăţământ, 115 nu au autorizaţie sanitară. Am luat legătura cu primăriile şi cu autorităţi în drept, pentru a intra în legalitate.

După controalele efectuate, având şi sprijinul Prefecturii şi al celorlalte instituţii implicate, putem vorbi, mai ales în mediul rural, de un procentaj de 8, conform căruia nu este apă potabilă centralizată. În ceea ce priveşte autorizaţiile eliberate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, mai multe vă poate spune colegul meu, prof.  Florin Băloi, responsabil de acest segment”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al ISJ Dolj.

Cel amintit a precizat: „Sunt 55 de clădiri care nu au autorizaţie pentru securitate la incendiu. Modificările sunt diverse, dar toate vor fi rezolvate. Directorii sunt ajutaţi să obţină aceste autorizaţii, pe 14 septembrie având loc instruirea pe ISU”.

La rândul său, prof.  Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al ISJ Dolj, a declarat: „Avem peste 93.000 de elevi în învăţământul preuniversitar, cu mai bine de 5.000 în învăţământul preşcolar şi primar. Încercăm să eliminăm frecvenţa redusă şi abandonul şcolar. În acest moment, putem vorbi de aproximativ 90% din numărul total de elevi absolvenţi de gimnaziu, înmatriculaţi în liceu. Vom vedea, zilele următoare, după centralizarea tuturor datelor, care este realizarea planului de şcolarizare şi vom adopta măsurile corespunzătoare”. În altă ordine de idei, dar tot legată de acest nou an şcolar, Monica Leontina Sună a menţionat că nu sunt probleme, în Dolj, cu repartiţia manualelor şcolare.