În 2022 încă aplauda un discurs al lui Viktor Orban, stând în primul rând, alături de Judit Varga, ministrul Justiţiei, pe atunci soţia sa. Nu se sfia să-şi ironizeze „camarazii”, care îl numeau „opoziţia eternă” din cadrul Fidesz. Statutul de vechi membru al partidului contribuise la ascensiunea meteorică, prezentând un plus de încredere alegătorilor Fidesz. Născut pe 16 martie 1981, într-o familie de conservatori influenţi, Peter Magyar a devenit interesat de politică, în anii de facultate, la Drept (Budapesta), unde s-a împrietenit cu Gergely Gulyas, actualul şef de cabinet al lui Orban şi a cunoscut-o pe viitoarea soţie, cu care are 3 copii. După ce a lucrat ca avocat a devenit „casnic” la Bruxelles, când Judit Varga era angajată în 2009 ca asistentă a unui europarlamentar Fidesz. A avut mai multe funcţii oferite de partid, la ministerul de Externe, ca diplomat pe lângă UE ş.a.m.d.. După 2018, Judit Varga a fost numită secretar, de stat apoi ministru al Justiţiei, demisă în urma unui scandal legat de graţierea prezidenţială a unui fost director adjunct al unui orfeliniat implicat în muşamalizarea unor cazuri de abuz sexual asupra copiilor. Cei doi au divorţat în 2023, Peter Magyar fiind acuzat de violenţă domestică, „un tsunami de ură şi minciună”, potrivit lui. Viktor Orban presimţise ce urma să se întâmple. Încă de anul trecut, după ce Peter Magyar apăruse în scenă a văzut cum susţinerea sa scădea. Opoziţia s-a aliniat în spatele lui Magyar, cu un singur scop: înlăturarea lui Orban şi a Fidesz. Şi după 16 ani, puterea premierului a fost pierdută. Totul a fost însă prefaţat de o revoltă publică, resimţită, care a inclus o înregistrare audio cu Judit Varga, forţată să demisioneze. Un clip cu strigătele prim-ministrului a devenit viral, după ce a atacat o mulţime care îl huiduia. A plasat politica externă în centrul campaniei sale, a acuzat Kievul că sabotează economia ţării prin blocarea aprovizionării cu petrol rusesc prin conducta „Drujba”. Pe măsură ce au apărut rapoarte despre interferenţa Rusiei, în campania electorală, alături de insinuări conform cărora Peter Szijarto ar fi purtat discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, asupra a ceea ce se discută la Bruxelles. Viktor Orban a pierdut pe reţelele de socializare votul tinerilor. Prezenţa la vot a fost de 79,51%. Aproape 6 milioane de persoane şi-au exprimat votul. Administraţia Trump l-a susţinut pe Orban, în alegerile parlamentare, J.D. Vance a vizitat Budapesta, încât alegerile au părut la un moment dat un pariu între administraţia Trump şi Bruxelles. Concentrarea lui Viktor Orban pe apropiere de Washington, în timpul conflictului cu Iranul, se consideră a fi fost greşită. Şi asta fiindcă încrederea în administraţia Trump s-a prăbuşit. Îndemnul insistent al lui J. D. Vance de a fi votat Viktor Orban a eşuat, fiindcă nimănui nu-i plac sfaturile intruzive. Noul premier anunţă o nouă eră în politica externă maghiară. În timpul unei conferinţe de presă de 3 ore, Peter Magyar a menţinut o anumită stare de ambiguitate în privinţa Ucrainei, dar a stăruit pe statul de drept. Prima sa călătorie în calitate de prim-ministru va fi la Varşovia, după care intenţionează să ajungă la Viena şi Bruxelles. A promis, de asemenea, ca Ungaria să se alăture EPPO, pas important pentru eliberarea a peste 17 miliarde euro din fonduri UE blocate. Majoritatea de două treimi din Parlament conferă partidului „Respect şi Libertate” (Tisza) puterea de a anula multe dintre legile introduse de Orban, şi de a permite ca persoanele plasate de Fidesz la toate nivelurile administraţiei centrale să fie înlăturate.















