Au început înscrierile pentru examenul de medic specialist

0
426

Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 18 octombrie-24 noiembrie a.c. sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie a.c. Excepţie de la data de începere a sesiunii de examen face specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 16 septembrie a.c, simultan cu examenul EDA. Pentru celelate discipline înscrierile au început la data de 4 septembrie şi se vor încheia pe 18 septembrie.

medicLa acest examen se pot prezenta medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie a.c. încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă), conform curriculumurilor aprobate pentru fiecare specialitate.

Se pot înscrie şi medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care au încheiat stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. De asemenea, pot participa medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2017, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate; Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei Naţionale care finalizează pregătirea până la data de 31 decembrie a.c;

Derogare pentru cei care încheie pregătirea între 1 ianuarie-18 aprilie 2018

La acest examen se mai pot prezenta prin derogare de vechime şi candidaţii care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi până la 18 aprilie 2018, inclusiv. Dosarele depuse pentru aprobarea derogărilor de vechime, vor include şi recomandarea coordonatorului în rezidenţiat, respectiv de pregătire în a doua specialitate, document care trebuie să poarte semnătura şi parafa coordonatorului de pregătire în această specialitate.

          Pentru această categorie de candidaţi, confirmarea ca medic specialist/medic dentist specialist/farmacist specialist, se va face cu data de întâi a lunii următoare finalizării stagiului de pregătire, pe baza adeverinţei eliberată de unitatea angajatoare pentru rezidenţi, respectiv de coordonatorul de stagiu pentru cei aflaţi la pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, din care să rezulte efectuarea integrală a pregătirii de specialitate. Aceste documente trebuie să poarte antetul unităţii sanitare emitente, număr şi dată de eliberare, semnătura managereului şi ştampila rotundă a unităţii.

Unde se desfăşoară examenul

Examenul se va desfăşura în centrele universitare medicale care asigură pregătirea pentru toate modulele teoretice precum şi baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice din curriculumul de pregătire, cu excepţia specialităţii Medicina de urgenţă, pentru care examenul se va desfăşura numai în centrele universitare Bucureşti şi Târgu Mureş.

          Pentru susţinerea examenului de specialist candidaţii pot opta numai pentru unul din centrele universitare în care au efectuat pregătirea. Tematicile după care se vor desfăşura examenele în această sesiune au fost publicate în săptămânalul “Viaţa Medicală”, şi sunt postate pe pagina web a Ministerului Sănătăţii www.ms.ro, la rubrica „Examene şi concursuri naţionale”.