Un sfert de veac de sport universitar, sărbătorit la Craiova

1
588

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii din Craiova, este la ceas de sărbătoare. Atât cadrele didactice, cât şi studenţii sărbătoresc un sfert de veac de la înfiinţarea învăţământului superior de sport în Craiova, zonă care merita acest lucru, având în vedere potenţialul imens şi rezultatele obţinute de-a lungul anilor, performanţa fiind primordială. Toate manifestările au debutat pe 29 octombrie, dar ziua de 30 octombrie a reprezentat apogeul. Astfel, la sediul facultăţii, s-a lansat un proiect care îi poate ajuta pe copiii suferinzi de autism, iar la ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor i-a premiat pe cei care urmează cursurile FEFS, campioana europeană la tenis de masă, Eliza Samara, fiind în centrul atenţiei. 

Dan Claudiu Dănişor

 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a apărut în 1990, ca secţie a Facultăţii de Ştiinţe, unul dintre iniţiatori, dacă nu primul, fiind prof.univ.dr.  Corneliu Andrei Stroe, mentorul inegalabilei „Craiova Maxima”. După cinci ani, a devenit structură proprie, cu personalitate juridică, an de an fiind acreditate diverse specialităţi. Studenţii au apărut unul după altul, performanţele au venit şi ele pe „bandă rulantă”. Anii s-au scurs, dar a rămas instituţia.

Copiii cu autism, o şansă în plus

Cei care sunt acum în fruntea FEFS nu puteau trece peste această aniversare şi au celebrat-o aşa cum se cuvine. Ieri-dimineață, sala de gimnastică a instituţiei de învăţământ superior a fost gazda unei lansări de proiect destinat incluziunii sociale a copiilor care suferă de autism. Este vorba despre noua Terapie 3 C  (Concentrare – Conştientizare – Coordonare), implementată, în urmă cu opt ani, în România, de Paul Constantin Cojocaru, cel care, ieri, în calitate de iniţiator, ne-a spus câteva cuvinte: „Ceea ce noi promovăm este aplicarea unor exerciţii fizice adaptate, pentru recuperarea deficienţelor psihomotorii ale copiilor cu autism. Obiectivul este redarea unor autonomii psihomotorii celor care fac parte din această categorie. În calitatea pe care o am şi cu sprijinul pe care l-am găsit aici, sunt convins că le vom reda celor mici capacitatea de integrare”. La acţiune a fost prezentă şi Ramona Tapi,reprezentantă a Asociaţiei pentru Recuperarea Persoanelor Diagnosticate cu Tulburări în Spectrul Autismului – „Prietenii lui Sebi”, care a precizat: „Este o oportunitate pentru copii, cu atât mai mult cu cât nu s-a pus accent pe recuperarea de acest fel.Domnul Cojocaru are deja experienţă pe această latură, fiind Ambasadorul României la Festivalul Internaţional „ANCA (Naturally Artistic World Festival)”. La rândul ei, Alina Mirela Trofin, psiholog, a menţionat: „Cred că această formă este piesa de puzzle care lipsea din întreg tabloul. S-a mers, ani de zile, pe educaţia şcolară, dar sportul a fost lăsat undeva la urmă. Se vrea, prin această concepţie nouă, ca trupul copilului să fie, dacă se poate spune aşa, autonom, şi să existe o coordonare între minte şi mişcări”.

Eliza Samara

O campioană europeană este încântată de Craiova

La ora 14.00, Sala Albastră a Universităţii din Craiova a găzduit o festivitate de premiere a celor care au obţinut rezultate remarcabile în cadrul concursurilor sportive studenţeşti. „Suntem mândri cu ceea ce am obţinut şi vrem să ducem sportul craiovean cât mai departe”, a spus prof. univ.dr. Marian Dragomir, decanul FEFS. Premierea a fost oficiată de prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, care a nu a putut pierde prilejul de a-i lăuda pe profesori şi studenţi: „Vom promova tot timpul excelenţa, iar la FEFS numai despre aşa ceva a fost vorba. Încurajăm activitatea sportivă şi vrem să accesăm fonduri, inclusiv europene, pentru dezvoltarea acestui segment. Suntem mândri că cea mai nouă campioană europeană din România,  Eliza Samara  (tenis de masă) face parte dintre studenţii noştri”. Prezentă în sală, alături de părinţi, marea campioană ne-a declarat: „Am găsit un colectiv minunat aici. Puteam să rămân la Constanţa, oraşul meu natal, dar am ales Craiova pentru că aici am găsit şi posibilitatea de a mă specializa în sportul pe care îl practic”.

Rezultate de anvergură naţională

Cum suntem la vremea aniversărilor, nu putea lipsi şi ceasul rezultatelor acesta s-a făcut cunoscut, cel care a făcut-o fiind conf.univ.dr. Costin Nanu, prodecan al FEFS: „La atletism, avem şase medaliaţi individual şi trei la ştafete, meritul fiind şi al celor care i-au pregătit – lector univ.dr. Alina şi Mihai Albină.La dans, din echipa de zece componenţi, opt au fost de la noi, ceilalţi provenind de la Departamentul de Teatru al Facultăţii de Litere, alături de subsemnatul contribuind şi Cosma Germina şi Nicu Laurenţiu.De asemenea, patru sportivi de la karate au fost medaliaţi, aşa cum au fost şi echipele de baschet masculin (antrenor RobertaGheţu) şi de handbal masculin (pregătită de Cătălin Popescu). Vorbim numai despre performanţele exclusiv studenţeşti, obţinute la fazele naţionale”.

1 COMENTARIU

  1. In numele tuturor participantilor la Workshop-ul Terapia 3C ” si a viitorilor beneficiari ai acestei abordari terapeutice, Asociatia ,, Prietenii lui Sebi ” multumeste colectivului didactic si de cercetare, din cadrul Facultatii de Educatie Fizica si Sport din Craiova, pentru sprijinul acordat şi pentru disponibilitatea de colaborare !
    Vă asigurăm de întreaga noastră apreciere şi consideraţie!

Comments are closed.