Mâine : Studenții basarabeni din Craiova își aleg noua conducere

0
415

Studenţii basarabeni din Craiova își aleg mâine noua conducere. Tinerii merg pe continuitate când vine vorba de o parte din proiectele inițiate de fostul președinte, Ion Cobâșenco, dar şi pe schimbare la capitolul resursă umană. Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova şi-a convocat toți membrii în cadrul unei şedinţe speciale pentru alegerea Consiliului Director. Pe Ordinea de zi sunt mai multe puncte: prezentarea candidaţilor; explicarea procedurii de realizare a scrutinului; votarea propriu-zisă şi, la final, numărarea voturilor şi anunţarea rezultatelor.

Tinerii din Republica Moldova, inimoși și puși pe fapte mari, sunt pregătiți pentru ziua de mâine.  Ei vor să-și exercite cu maximă seriozitate dreptul la vot şi au decis ca şi în anul următor să fie conduşi de un preşedinte,  care să se ridice la înalțimea fostului lider, Ion Cobîşenco, care s-a întors la Chișinău pentru aș face studiile doctorale în materie de Drept. Viitorul președinte, Oleg Untu, este student anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică și Calculatoare (IEC) din cadrul Universității Craiova,  este un tânăr extrem de ambiţios care are în palmares mai multe activităţi realizate cu succes. De altfel, el a făcut parte și din  fosta conducere a ASB Craiova, ceea ce face să vină cu o experiență în spate. Îl cunosc studenții și e foarte apreciat de aceștia. Deci, un prim element de noutate este chiar schimbarea președintelui. Se înlocuiește un viitor judecător cu un viitor inginer IT, ambii de succes, sperăm noi.

Un vicepreședinte continuă…

Mihai Damian, student anul IV  la UMF Craiova, își păstrează funcția de vicepreședinte. El dorește să mai fie votat de colegi pentru încă un mandat de un an de zile. El și-a făcut foarte bine treaba, fiind prezent și implicat în mai toate acțiunile studențești. În plus, el  va deveni și un medic de succes, peste câțiva ani. Viorica Clima, care a îndeplinit și ea funcția de vicepreședinte anul trecut, odată cu terminarea studiilor la Craiova, trebuie să predea  ștafeta colegilor mai mici. Cea care va ocupa aceasta functie  este Valeria Bordian, studentă în anul II la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Viorica Clima a fost un membru marcant al ASB Craiova, o personaă serioasă și implicată în activitatea Asociației, iar Valeria va avea de înfruntat o serioasă competiție pentru aș depăși colega. Viorica Clima nu a fost doar un lider în ASB Craiova, ci și un student exemplu la Facultate, figurând  în topul “celor mai buni”. Pentru funcția de secretar general al ASB Craiova și-a depus candidatura Liuba Eremia, student masterand în anul I la Facultatea de Drept și Știinte Sociale din cadrul Universității Craiova.

Test greu pentru funcția de secretar general

De asemenea un test greu de dat, pentru că Liuba va trebui să preia sarcinile de la Eliza Botnari, absolventă a Facultății de Jurnalism, o tânără excepțională, cu un viitor remarcabil, care s-a străduit să pună înaintea intereselor personale, interesul Asociației. Acum Eliza este jurnalistă la Chișinău și poate să fie un bun exemplu pentru colegii săi. Candidat la funcția de trezorier este Daniela Danu, studentă în anul IV la Facultatea de Drept și Științe Sociale iar pentru funcția de coordonator departament Resurse Umane – Daniela Pădurari, studentă în anul  II la Facultatea de Administrație Publică. Un loc aparte în sufletul studenților basarabeni din Craiova a rămas fostul trezorier, Capmare Tudor,   votat anul trecut în unanimitate de colegi, fiind un tânăr simpatic, prietenos şi patriot, care a rămas cu sufletul aproape de Craiova. Studenții basarabeni au și o funcție de coordonator Departament IT, care anul trecut a fost ocupată de viitorul președinte, Oleg Untu, acum candidează un alt coleg, pe acest post, Igor Timus, student în anul I la Facultatea de Inginerie Mecanica. Legătura cu media o va păstra Diana Testemiteanu, candidat la funcția de coordonator departament Mass-Media, care este studentă în anul I la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității Craiova, ea înlocuind-o pe simpatica Elena Țurcan, de asemenea un student excepțional. Le urăm succes tinerilor basarabeni !

CASETĂ :

Oleg Untu, candidat la funcția de președinte al ASB Craiova :

Îndemn toți studenții basarabeni să nu trateze cu indiferență acest eveniment”

“Toamna e anotimpul decisiv, toamna se numără roadele, toamna ASB Craiova își alege un nou bord de conducere, după cum e tradiția în fiecare an. În 25 octombrie 2015, studenții basarabeni își vor exprima votul pentru conducerea Asociației în noul an. Sper să formăm o echipă dornică de colaborare și cu sufletul deschis pentru activitățile asociației. Ne așteaptă  încercări și oportunități! Și nu în ultimul rând, îndemn toți studenții basarabeni să nu trateze cu indiferență acest eveniment”

MARGA BULUGEAN