Halep o demolează pe Flavia Pennetta în primul meci la Turneul Campioanelor

0
391

Simona Halep, locul 2 WTA şi primul cap de serie, a câştigat primul meci din Grupa Roşie de la Mastersul WTA de la Singapore, scor 6-0, 6-3 în faţa italiencei Flavia Pennetta, locul 8 WTA şi cap de serie 7. Româna s-a revanşat astfel după semifinala pierdută aproape la fel de clar la US Open, anul acesta. Primul set n-a avut istoric, fiind dominat net de româncă, iar al doilea a fost echilibrat până la breakul reuşit de Simona la 4-3.

“Am jucat foarte bine, inteligent şi agresiv în primul set, mă simt bine la Singapore, ca şi anul trecut, când am jucat finala. Ne bucurăm de acest turneu, este ca un bonus, un premiu la final de an competiţional” a spus după meci Simona Halep.

În celălalt meci din Grupa Roşie, Agnieska Radwanska o întâlneşte pe rusoaica Maria Şarapova.