Jocul „inteligent” al lui… Ilie Bolojan!

0
59

PNL va rămâne partid de opoziţie, refuzând invitaţia la guvernare, făcută de premierul desemnat Luca Niculescu, dar şi de foştii parteneri de până mai ieri, social-democraţii lui Sorin Grindeanu. Numai că, în spatele aparentei „flexibilităţi” a poziţiei a lui Ilie Bolojan, se află alte strategii nedivulgate. Şi una dintre ele este păstrarea „unităţii partidului”, după ce platforma liberal-conservatoare din PNL (23 de parlamentari în total, din care 17 în Camera Deputaţilor) anunţase susţinerea necondiţionată a guvernului făcut de Luca Niculescu. Reprezentanţii din eşalonul doi şi trei al PNL ar putea fi menţinuţi şi nu e vorba doar de prefecţii unui număr mare de judeţe. Odată anulat pericolul iminent menţionat, sperându-se şi în stingerea animozităţilor, conducerea PNL a luat în calcul încheierea unui acord politic cu premierul desemnat, ca în primele 6 luni să nu se iniţieze nici o moţiune de cenzură, atâta timp cât premierul Luca Niculescu respectă principiile şi obiectivele asumate prin acordul pomenit. PNL a cerut garanţii pentru stabilitatea financiară a ţării şi pentru continuarea reformelor. Ajungând „la reforme” discuţia se complică, fiindcă multe dintre ele i se reproşează lui Ilie Bolojan, care postează pe pagina sa de Facebook că „PNL este pregătit să susţină şi să voteze legea bugetului de stat pentru 2027, dacă acesta va fi realist, fundamentat pe veniturile estimate a fi încasate”. Bugetul trebuie să continue consolidarea fiscală şi să protejeze investiţiile, să evite creşterea de cheltuieli fără acoperire în venituri, care au dus România într-o criză destul de gravă. Ilie Bolojan nu va avea linişte, nici în opoziţie, cum îşi imaginează, unde de pildă are în europarlamentarul Rareş Bogdan un adversar de calibru, care îl etichetează „premierul calamitate”. În opinia lui Rareş Bogdan, Ilie Bolojan nu i-ar fi vrut pe Tomac, Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, care numea 7 miniştri liberali dar nici pe Siegfried Mureşan (din motive nedivulgate), fiindcă avea un singur scop: să aducă AUR la guvernare, ca să poată critica şi să crească în sondaje, pentru a deveni preşedintele României. Ilie Bolojan scapă pentru o vreme de Guvern, dar contrele cu Rareş Bogdan ar putea continua şi pregăti… un congres exploziv. Cu cea mai mare inflaţie din UE şi cu o economie blocată, situaţia ţării este gravă: ultima treaptă înainte de categoria junk, la fel ca evaluările făcute de Fitch, Moody’s şi Standard & Poors, toate sunt ameninţări care alungă orice linişte pentru un prim-ministru lucid, cum pare a fi Luca Niculescu. O revenire a creşterii economice, în 2027, este posibilă, dar agenţiile de rating vor monitoriza discuţiile bugetare din Parlament. Avertizările s-au încheiat şi, ni se reaminteşte, că starea finanţelor publice este grav deteriorată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *