Victimele au fost înjunghiate repetat / Bărbatul din Leu care şi-a ucis soţia şi fiicele este acuzat de omor calificat comis prin cruzimi

0
355

Anchetatorii au acum şi confirmarea medicilor legişti: cele trei victime găsite duminică în locuinţa incendiată din comuna Leu muriseră înjunghiate înainte de izbucnirea flăcărilor. Au fost descoperite leziuni multiple atât pe trupul Vetuţei Topor, cât şi pe cele ale fiicelor sale de 12, respectiv 15 ani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au deschis dosar penal pe numele lui Florian Topor, de 45 de ani, pentru omor calificat comis asupra mai multor persoane şi prin acte de cruzime, dar nu l-au audiat încă, starea sa fiind în continuare gravă ca urmare a arsurilor suferite la nivelul căilor respiratorii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au primit de la medicii legişti rapoartele preliminare ale autopsiilor celor trei victime găsite decedate duminică dimineaţa în comuna Leu. Medicii legişti au stabilit că Vetuţa Ioana Topor, de 33 de ani, şi fiicele sale, Cristina de 12 ani şi Daniela de 15 ani au murit înjunghiate, înainte de izbucnirea incendiului. Asta pentru că, la autopsie, s-au descoperit o mulţime de leziuni produse cu un cuţit pe fiecare din cele trei trupuri, majoritatea loviturilor fiind localizate în zona toraco-abdominală. Pentru fiecare victimă rezultatul a fost acelaşi „moartea a fost violentă, datorată hemoragiei interne şi externe, consecinţă a unor multiple plăgi produse cu un obiect tăietor-înţepător”, fiind vizate zone vitale ale organismului. În aceste condiţii, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a reţinut ca încadrare juridică a faptei omorul calificat în formă agravantă, mai exact comis asupra mai multor persoane şi prin cruzimi. În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de Florian Topor, de 45 de ani, soţul, respectiv tatăl victimelor, acesta având acum calitate de suspect. Autorul nu a fost audiat încă, starea sa fiind în continuare gravă. Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, unde a fost transferat, în cursul zilei de duminică Florian Topor, sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării sale de sănătate.

Reamintim că, duminică dimineaţa, în jurul orei. 5.30, pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Crăciuneşti, din comuna Leu. La faţa locului, într-o cameră a locuinţei ce fusese cuprinsă de flăcări, ei au găsit trei trupuri carbonizate: Vetuţa Ioana Topor, de 33 de ani, şi cele două fiice ale ei, Cristina, de 12 ani, şi Daniela, de 15 ani. De asemenea, pompierii au găsit şi o a patra victimă, pe Florian Topor de 45 de ani. Bărbatul, care suferise arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, dar şi la nivelul căilor respiratorii (acestea fiind cele mai grave), a fost găsit la un vecin şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Pentru că starea acestuia s-a agravat, medicii craioveni au hotărât să-l trimită la Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.

După stingerea incendiului, pe corpurile carbonizate ale femeii şi celor două fiice ale sale au fost observate mai multe leziuni produse prin înjunghiere, astfel că cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.