Ce (ne) facem cu democraţia?

0
8275

Ca şi în viaţa cotidiană, nu există nici în politică soluţii (modele, doctrine, orientări etc.) miraculoase. Acceptând necondiţionat ca adevăr axiomatic democraţia ca unică alternativă la orice formă de totalitarism, confruntarea cu rezultate refutabile, neplăcute ori chiar păguboase, nu e deloc facultativă. Este obligatorie şi urgentă. Fiindcă atunci când, odată acceptat primul principiu al democraţiei care consistă în decizia la urne prin vot liber consimţit, orice disociere de rezultatul votului devine nu doar nelegitimă, dar ne scoate în afara jocului democraţiei înseşi compromiţându-i fundamentul.

Duminică, vecinii unguri au mers la vot, cu o prezenţă apreciabilă (peste 60 la sută), după o campanie electorală şi într-un cadru organizatoric cărora nu li s-au imputat grave contorsionări. Rezultatele, în mare parte scontate, au generat, în cercuri politice europene, ca să nu mai vorbim de zone, guvernamentale-statale şi ale opiniei publice, reacţii de difidenţă şi de îngrijorare, la fel de scontate şi acestea. La vot, democratic, aşadar, alegătorii unguri l-au reconfirmat pe autoritarul Victor Orban şi formaţiunea sa după patru ani de guvernare în care instanţe europene – comunitare şi ale unor state, îndeosebi din imediata vecinătate – n-au obosit să critice, uneori cu asprime, ceea ce s-a considerat a fi clare devieri de la legislaţia şi mai ales de la spiritul UE. Poate ceva mai puţin scontat, succesul naţionaliştilor extremişti, cu un asumat program revizionist şi revanşard, comasaţi în formaţiunea Jobbik, e deja un motiv de şi mai multe şi mai serioase îngrijorări. Cu un scor perdant, de 27 la sută, socialiştii, consideraţi europenişti autentici aproape că ies din jocul oricăror decizii. Şi nu numai fiindcă fidesj-iştii lui Orban vor dispune, conform legislaţiei ungare în vigoare, de o majoritate absolută, dar, tocmai în susţinerea opţiunilor lor populist-naţionaliste, vor dispune şi de sprijinul extremiştilor lui Vona Gabor, acest „insurgent” facistoid declarat persona non grata în România.

Însă nu despre rezultatele în sine ale alegerilor ungare, scontate, cum subliniam, şi, ca atare, inapte să aducă vreo noutate în politica guvernului de la Budapesta. Alta îmi pare a fi provocarea post-electorală şi ea vizează chiar viitorul imediat al relaţiei Ungariei cu organismele europene. Şi cum nu ne aşteptăm, din păcate, la vreo schimbare cât de cât radicală, dincolo adică de schimbul de replici strict discursive, politicianiste şi atât, mai profitabil ar fi să denunţăm, pe o linie a istoriei, limitele unui sistem, cel democratic, în ceea ce îi conferă dimensiunea unui paradox. Uităm, în zarva artificioaselor dezbateri „doctrinare” (şi „ideologice”), evenimente ce-au marcat, tragic, catastrofal, destinul Europei veacului trecut: ascensiunile la putere a lui Mussolini, în Italia fascistă, şi a lui Hitler, în Germania nazistă, ambele prin vot popular, aşadar… democratic. Consecinţele sunt încă regretabile schelete în dulapurile Istoriei europene şi mondiale din ultimii o sută de ani. Iar exemplele pot continua, cu nu mai puţine interogaţii neliniştitoare, chiar şi în zona, geo-politică, în plină criză, din Ucraina şi din Rusia lui Putin. Fiindcă şi acolo, ambiţiosul „ţar” dedulcit la un autoritarism egal disputat între un revolut elan imperial şi un acut aplomb al loviturilor unei diplomaţii forjate la şcoala suspiciunii în lunga istorie a „războiului rece” este, la rându-i, un ales, prin vot popular covârşitor, dincolo de îndoieli şi rezerve privind un autentic … stat de drept.

La fel s-a întâmplat şi cu Viktor Ianukovici, cu siguranţă mai puţin „autoritar” (un perdant, în istorie, e totdeauna vinovat fie şi fiindcă va lipsi de la masa la care se va scrie Istoria), şi el urcat, la Palat, de un vot a cărui legitimitate n-a fost contestată.

În concluzie, dacă nu există alternativă – legitimabilă în ecuaţia unui stat de drept – la democraţie, care este marja de intervenţie, la nivelul constitutiv politic al Europei Unite, împotriva unor formaţiuni, lideri, programe, opţiuni diplomatice etc. rezultate prin vot liber şi constituţional fără a nu ignora ori chiar încălca substanţa însăşi a democraţiei?

O dilemă din care cu greu se poate ieşi, fără riscul pierderii unei minime doze de credibilitate şi chiar de legitimitate.