„În teatru nimic nu se aruncă; şi neghina e bună”

0
114

iuresIeri, actorul Marcel Iureş a fost amfitrionul unei întâlniri dintre publicul craiovean şi profesioniştii din teatru, în cadrul discuţiilor sub genericul „Arta trasului de sfori”. Profunzimea, calmul şi detaşarea cu care celebrul actor, născut pe meleagurile Băileştiului, a vorbit despre condiţia actuală a actorului de teatru, despre complexitatea provocărilor din lumea artei teatrale cu păpuşi, spre care s-a îndreptat în urmă cu puţină vreme, jucând rolul lui Prospero din „Furtuna”, spectacol pus în scenă de Teatrul Colibri din Craiova, au dat sentimentul că arta nu se stinge. Aşa cum izvorul pur irupe din adâncuri, la fel şi talentul şlefuit prin focul hefaistos necontenit al dăruirii şi apetenţei native spre artă al lui Marcel Iureş ne face încrezători că prezentul poate fi o poveste mult mai frumoasă decât vor alţii să credem. Cu replica la purtător sau mai bine spus la milisecundă, cu un umor atât de rafinat, încât nu îţi e clar dacă apreciază sau ignoră, voit, fapte şi oameni, actorul Marcel Iureş s-a prezentat cu onestitatea caracteristică, declarându-se dispus să urmeze dintotdeauna sfatul bunicului său: „Faci binele! Îl pui într-o batistă şi îl laşi pe drum. Nu te interesează cine îl ia”! Altfel spus, arta trebuie dăruită pe mai departe. Iar tinerii actori pe care i-a format la teatrul „ACT”, pe care-l conduce, sunt dovada respectării acestui angajament.

          Despre Puppets Occupy Street ştim, deja, că este primul festival de arta animaţiei din România care se desfăşoară exclusiv în spaţii neconvenţionale, creat pentru comunitate, ce aduce la un loc companii de teatru private şi teatre de stat, dar şi directori de festivaluri, încurajând astfel parteneriatul public-privat. Finanţat integral de Primăria şi Consiliul Local Craiova şi organizat de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri, şi în acest an, festivalul creşte prin calitate, de la an la an. Scopul Festivalului Puppets Occupy Street, acela de a promova arta animaţiei în comunitate şi de a genera accesibilitate la actul artistic către toate categoriile de vârstă şi toate grupurile socio-profesionale este, cu siguranţă, atins.

Marcel Iureş, un modest abisal

          iures 2După ce, marţi, criticul de teatru Claudiu Groza a fost amfitrionului primei întâlniri programate de organizatorii Ediţiei de Aer a Festivalului Puppets Occupy Street, iată că ieri, Marcel Iureş, un actor ce a intrat demult în galeria marilor talente actoriceşti şi teatrale, a jucat acelaşi rol, în cadrul unor discuţii presărate cu istorie, psihologie, artă teatrală, şi chiar mici atingeri din domeniul omniprezent al politicii.

          „Arta trasului de sfori”, sintagmă pe care actorul Marcel Iureş a dezvoltat-o ieri, s-a dovedit a fi cu mult mai cuprinzătoare decât şi-au imaginat cei prezenţi la întâlnire. Pornind de la realitatea că „trasul de sfori” este ancestral, mai exact, de când s-a inventat cânepa, şi trecând în revistă multitudinea de aplicaţii practice asumate de cultura şi civilizaţia tradiţională românească, actorul a admis că „sunt sforari din toate timpurile şi în toate domeniile”. Mai mult, a apreciat că „mersul pe sfoară” este o expresie des uzitată, dar nu este şi cazul României, „pentru că trebuie să mergi drept”!

          Volubil şi ataşat cu modestie domeniului pe care şi l-a ales să-l slujească o viaţă întreagă, Marcel Iureş s-a întrebat, retoric, de ce este atât de descumpănitoare sfoara! Răspunsul trebuie să ni-l căutăm fiecare dintre noi.

„Am fost învăţat să fie greu”

          iures (1)Vorbind despre condiţia actuală a României, sub mai toate aspectele sale fundamentale, Marcel Iureş crede că, de fapt, trăim o poveste, într-un fel inventată de alţii. Dar sub aceasta se află adevărata poveste a poporului român. Iar, acum, când suntem obligaţi să ne raportăm la civilizaţia occidentală, în mod evident la cea germană, pare evident că setările noastre comportamentale şi de gândire sunt total diferite. „Să nu uităm că nemţii, după război, au mâncat şobolani, pisici, câini; iar seara, când se întorceau de la lucru, ascultau Mozart, Schubert! Preda, la noi, zicea: Aşa e soiul!”, a sintetizat reputatul actor diferenţele imense de civilizaţie.

          Mai mult, vorbind despre Artă, Marcel Iureş o identifică cu Binele. „Arta e ca Binele. Vorba bunicului meu: «Faci binele şi îl pui într-o batistuţă şi îl laşi pe drum. Nu te interesează cine îl ia»”. A explicat auditoriului că, în teatru, există o mare capcană. Aceea că pare uşor. „Eu am fost învăţat să fie greu. Arta asta pare uşoară. Nu e deloc. La modul fizic, coexistă două persoane, care trebuie să devină una singură. Dublezi un personaj. Se topeşte în tine acel personaj. Totul devine o dilemă. O mirare”, s-a destăinut Marcel Iureş.

Din tainele teatrului

          iures 3Vorbind despre lumea mai puţin cunoscută vieţii de actor, domnia sa a avut cuvinte laudative la adresa spaţiului deosebit de generos al Teatrului pentru copii şi tineret „Colibri” din Craiova. „Trebuie să joci inclusiv spaţiul. Or, spaţiul în teatrul Colibri trebuie să-l manevrezi. Dimensiunea sălii Colibrii este enormă. Este o performanţă. La Teatrul ACT, cel mai îndepărtat loc al spectatorului este la 2,5-3 metri. De aceea vreau să fac şi teatru de păpuşi la ACT. Cum poţi să faci atâtea cu nişte obiecte moarte, neînsufleţite, e ceva fascinant pentru mine! Un păpuşar este cu atât mai bun cu cât dispare în spatele păpuşii”, a mărturisit Marcel Iureş.

          În arta teatrală, o dificultate mai ridicată o au actorii din teatrele pentru copii, a mai afirmat domnia sa, invocând experienţa interpretării rolului bătrânului Prospero, din piesa „Furtuna”, pusă în scenă de Cristian Pepino, la Teatrul pentru copii şi tineret Colibri. „Nu poţi să joci tu cu tine. Trebuie să joci o persoană. Tu trebuie să dispari, dar existând în dosul unei păpuşi şi să o faci pe ea să existe. Încercăm să transformăm invizibilul din noi în vizibilul din păpuşă. Este greu să te întorci în copilărie. Trebuie să mergem în adânc, unde am avut prima amintire, prima spaimă. Iar actorul de marionete trebuie să se confrunte cu propria stare, cu propria credinţă. În teatru, nimic nu se aruncă. Şi neghina e bună. Pentru că ea inspiră, îi găseşti un loc, completează un tablou”, a mai precizat Marcel Iureş.

          S-a atins şi subiectul sensibil al percepţiei unei părţi din publicul larg asupra prestaţiei actorului din teatrul de păpuşi, luându-se ca ipoteză de lucru ideea că acesta ar fi mai puţin important în arta teatrală, comparativ cu colegii săi din teatrul mare. Şi aici, concluzia care s-a desprins a fost aceea că ambele profesii au propriile reguli şi nimic nu dă dreptul să se aplice cuantificări apreciative sau depreciative, lipsite de obiectivitate. „S-a spus simplist că, în teatrul pentru copii, se lucrează cu poveşti uşoare. În general, percepţia adulţilor este că acest teatru este doar pentru copii. Dar, iată că, în spectacolul «Furtuna» nu am pus limită de vârstă şi fiecare participant a înţeles spectacolul”, a argumentat Adriana Teodorescu, manager al Teatrului pentru copii şi tineret Colibri.

***

„Arta, în general, în România, este ieftină. Sau are un preţ mic. Teatrul nu depinde de stat. Fundamental, teatrul s-a născut dintr-o nevoie a omului. Dimpotrivă, statul impune piedici mari pentru a funcţiona un teatru”, Marcel Iureş.