Sebastian Lăzăroiu şi lumea…

0
371

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu(foto), a declarat într-un interviu la Hotnews că nu-l va da afară pe consilierul său Mirel Axinte (alias Bleen) după ce acesta a înjurat un sinucigaş pe site-ul Blogary.ro. Povestea este cunoscută. Mai ales că limbajul folosit a fost extrem de inadecvat. În schimb, Sebastian Lăzăroiu atacă mai mulţi jurnalişti de la Realitatea TV, care şi-au permis un comentariu mai larg pe această temă. Aparent, nimic nou. Şi, totuşi, ceva este. Sebastian Lăzăroiu, bănuit de unii că este altceva în Guvernul Emil Boc decât Traian Igaş, de pildă, ne demonstrează contrariul. Comentariul lui Mirel Axinte pe site-ul Blogary.ro „sub impulsul momentului”, cum a menţionat ulterior, atestă că individul respectiv nu trebuia luat în seamă, fiind un rătăcit care, dincolo de faptul că este consilierul personal al unui ministru, fie el şi al Muncii, n-are nici o altă calitate. Nu e vorba doar de adâncime intelectuală, sensibilitate sau harul scrisului. Vulgarizarea unei sinucideri este un lucru deplin reprobabil, fiindcă nu există, o ştim de la Albert Camus, decât o problemă filosofică, într-adevăr importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Restul vine după aceea. Cu alte cuvinte, planul discuţiilor adiacente a fost fals în toată povestea descumpănitoare. Că, ulterior, aşa cum menţionam, consilierul ministrului Lăzăroiu a declarat, pentru Realitatea TV, că regretă rândurile scrise, are o importanţă minoră. Ca sociolog, Sebastian Lăzăroiu se putea screme să ofere o explicaţie plauzibilă la un fenomen social. Auzim frecvent de persoane care îşi pun capăt zilelor, iar un gest ca acesta se pregăteşte îndelung, în adâncurile tăcute ale inimii. Sigur că nu era convenabil pentru un membru al Guvernului să o apuce pe o asemenea cărare, fiindcă a te omorî înseamnă a mărturisi că „viaţa nu merită să fie trăită”. Deşi a trăi, fireşte, nu e niciodată uşor. Dar dacă mulţi români, ajunşi în pragul disperării, în circumstanţele cunoscute, unele generate de valul fără capăt de disponibilizări, sunt bântuiţi de un asemenea gând, care îi roade pe dinăuntru? Această încărcătură psihică mortală, care duce de la luciditate în faţa existenţei la evaziunea în afara lumii, trebuie înţeleasă. Dar ar fi culmea ca pe Sebastian Lăzăroiu, noul gânditor al partidului de guvernământ, să-l obsedeze astfel de griji. Nu mai reluăm înjurăturile proferate de consilierul său personal la adresa celui care s-a sinucis în apropierea sa. În România condusă de guvernul din care face parte Lăzăroiu dacă eşti singur eşti mort. Statul te priveşte cu o ură nedisimulată, augmentată în cazul pensionarilor, şi atunci solitarilor săraci cu duhul le rămâne o singură formă de comunicare cu autorităţile: sinuciderea. Când nimeni nu are nevoie de tine, când te simţi uitat la fiecare pas, când la strigătele disperate răspunde ecoul, când la umilinţa sărăciei se adaugă umilinţa nebăgării în seamă, atunci sinuciderea poate da un preţ vieţii tale. Solidaritatea cetăţenească? O abureală! Mă întreb dacă nu cumva ministrul Sebastian Lăzăroiu l-a şi premiat pe consilierul său personal, Mirel Axinte. Ar fi fost în logica raţionamentelor frecvente, emise în ultima vreme.