UEFA a anunţat luni seara deschiderea unei anchete independente privind eşecul măsurilor de securitate, care au acompaniat, sâmbătă seara, finala Ligii Campionilor, disputată de Stade de France. Aflată în centrul unei polemici, devenită politică, UEFA promite să examineze luarea de decizii, responsabilitatea şi comportamentul părţilor implicate în organizarea finalei. În faţa criticilor vehemente, cu care se confruntă, ministrul francez de Interne, Gerald Darmian, a preferat să evoce luni, într-o conferinţă de presă, „o fraudă masivă, industrială cu bilete false”. Guvernul britanic a cerut UEFA să conlucreze cu autorităţile franceze în realizarea unei anchete complete. În focul criticilor se află prefectul de poliţie al Parisului, Didier Lallement, şi nu este pentru prima dată când măsurile de menţinere a ordinii, luate, sunt considerate brutale, fiind dezaprobate. Potrivit cotidianului The Athlantic, preşedintele FC Liverpool, Tom Werner, a adresat o scrisoare noului ministru francez al Sporturilor, Amelie Oudea-Castera, cerându-i să se scuze după afirmaţiile făcute în cursul zilei de luni. Invitată la o emisiune RTL fosta directoare a Federaţiei franceze de tenis a făcut referiri la responsabilitaeta UEFA, dar şi cea a clubului englez Liverpool care şi-a lăsat suporterii în natură. O poziţie reiterată şi de Gerald Darmian în cursul unei conferinţe de presă.
Acasă Actualitate Actualitate externă Liga Campionilor: UEFA anunţă o anchetă independentă privind incidentele petrecute la Stade...