Fraţii care au ucis un tânăr în Craioviţa Nouă, faţă în faţă cu martorii din dosar

0
728

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis să amâne procesul fraţilor Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, acuzaţi de omor, lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul tânărului înjunghiat mortal în cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Instanţa a stabilit următoarea înfăţişare pe 16 octombrie a.c., când vor fi citaţi martorii din rechizitoriu, iar cei doi inculpaţi au fost menţinuţi în arest preventiv.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au amânat, pentru 16 octombrie a.c., procesul fraţilor Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 din Craiova, acuzaţi că l-au omorât pe Antoni-Ionuţ Fieraru zis „Mârlici”, de 20 de ani, tot din municipiu, la următorul termen urmând să fie audiaţi martorii din dosar. În plus, cei doi inculpaţi au fost menţinuţi în spalete gratiilor.

Au abandonat victima în stradă şi au fugit

Reamintim că pe 29 martie a.c. s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată pe fraţii Luigi şi Gabriel Teodorescu, pentru crima din noaptea de 5 spre 6 decembrie 2016, din Craioviţa Nouă, în sarcina fiecăruia fiind reţinută infracţiunea de omor, la care se adaugă lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, victima fiind Antoni-Ionuţ Fieraru zis „Mârlici”, în vârstă de 20 de ani. Cei doi, împreună cu „susţinători”, s-au întâlnit în zona Poştei din Craioviţa Nouă. Gabriel Teodorescu a lovit un tânăr cu mânerul unui cuţit în cap, dar şi pe Antoni Ionuţ Fieraru, care a fugit către bulevardul Tineretului. Fraţii Teodorescu l-au prins când a ajuns lângă gardul despărţitor dintre benzile de circulaţie ale bulevardului Tineretului şi au început să-l lovească simultan, Fieraru apărându-se cu braţele.

Anchetatorii au reţinut că, „profitând de starea de vulnerabilitate şi imposibilitatea de ripostă în care se afla acesta, fiind flancat şi imobilizat de inculpatul Teodorescu Luigi, inculpatul Teodorescu Gabriel i-a aplicat victimei cel puţin două lovituri cu un al doilea cuţit pe care îl avea asupra sa (având lama rabatabilă de aproximativ 18 cm lungime şi 3 cm lăţime), dintre care una în zona cervicală anterioară, care i-a secţionat două artere sanguine majore, cauzându-i leziuni traumatice care i-au produs în scurt timp decesul”. Cei doi fraţi au abandonat victima în stradă, au plecat în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde locuia o rudă şi au ascuns acolo cuţitul folosit la uciderea lui Fieraru, însă la revenirea în Craiova au fost prinşi.