Brazilia: Tristă ironie a căderii Dilmei Rousseff!

0
364

dilmaPrima femeie preşedinte al Braziliei, Dilma Rousseff, aşteaptă acum verdictul la procesul de destituire deschis la 25 august a.c. în Senat. Epilogul este aproape. Suspendată din funcţiile sale, în luna mai a.c., Dilma Rousseff (68 de ani) va fi definitiv îndepărtată de la putere, astăzi sau mâine – în urma erorilor politice, economice şi tactice comise. În urma dezbaterilor, votul final este aşteptat. Un „Da” a două treimi dintre senatori – 54 din 81 – este suficient pentru pronunţarea destituirii, o premieră în istoria Braziliei. Dacă doamna Rousseff este îndepărtată de la putere, ea nu va putea ocupa funcţii publice timp de 8 ani. Dacă este găsită nevinovată această economistă a cărei popularitate a stagnat la 13 % îşi continuă mandatul. Acuzaţiile împotriva ei vizează „acrobaţiile contabile” săvărşite în timp şi este vorba de cosmetizarea unor date contabile. Să reamintim şi scandalul Petrobras – o afacere de mare corupţie, se vorbeşte de 42 de miliarde reais (9,85 miliarde de euro, sumă deturnată), în care liderul grupului senatorial al Partidului Muncitorilor (căruia îi aparţine şi Dilma Rousseff), Delcido do Amaral, plasat în detenţie provizorie în luna noiembrie, a basaculat dosarul. Pentru descrierea procesului în curs, partizanii Dilmei Rousseff evocă „o crimă perfectă”. Realeasă în 2014, după o campanie încinsă, fostă guerrillera s-a apărat, dar neconcludent. În faţa Senatului, ea a spus că nu a comis nicio crimă de responsabilitate. A reamintit că a fost arestată şi torturată sub dictatura militară (1964-1985) şi a venit pregătită „pentru bătălie”. Pentru a înfrunta senatorii ostili, în marea majoritată favorabili demiterii, potrivit sondajului, a fost acompaniată de mentorul său politic, ex-preşedintele Luis Inacio Lula Da Silva şi o duzină de foşti miniştri. Beneficiarul loviturii de stat instituţionale este fostul său vicepreşedinte, devenit rival, Michel Temer (PMDB centru dreapta), în vârstă de 75 de ani, care asigură interimatul. Impopulară şi prost văzută, Dilma Rousseff se consideră victima unei lovituri de stat, executată de adversarii săi prin media şi, în particular, televiziunea Globo, la ordinele unei elite economice interesată să-şi prezerve interesele ameninţate. Acest război s-a derulat pe fondul unei revolte sociale. După ani buni de prosperitate economică şi atenuare a discrepanţelor sociale, sub mandatele lui Lula, au venit vremuri mai proaste. Paradoxal, artizanii doborârii ei au, în majoritatea lor, dosare cu justiţia. Politicianul care a lansat procedura de destituire, Eduardo Cunha, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este acuzat de corupţie şi spălare de bani. Potrivit site-ului Congresso em Focco, o treime dintre senatori fac obiectul urmării penale. Vicepreşedintele Michel Temer are de asemenea probleme cu justiţia. Şi fosta sa mână dreapta, Romero Juca, fost ministru al planificării este acuzat de ascultări telefonice ilegale. Dilma Rousseff este victima unei tragi-comedii politice.