Legea votului prin corespondenţă, adoptatî de Camera Deputaţilor. UDMR a părăsit sala în timpul dezbaterii

0
354

Deputaţii au adoptat, ieri, cu 257 voturi “pentru”, 12 abţineri şi 30 “împotrivă”, proiectul legii votului prin corespondenţă, în forma propusă de comisie, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat la alegerile parlamentare. Camera Deputaţilor este for legislativ decizional, proiectul de lege trecând de Senat în 20 octombrie.

Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, potrivit deciziei luate marţi în Comisia de cod electoral, care a fost adoptată şi de plen. Deputaţii UDMR au părăsit sala de plen a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea legii votului prin corespondenţă, în semn de protest faţă de faptul că articolele proiectului se discutau în procedură de urgenţă, fără susţinerea amendamentelor, potrivit deputatului Marton Arpad. “Aş fi avut un singur amendament de susţinut. Nu ne daţi dreptul nici la atât! Ca semn de protest, grupul UDMR părăseşte sala”, a spus Marton Arpad.

La dezbaterile generale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că, după ce acestă lege va fi votată, va cere continuare discuţiilor pentru a se realiza proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale. “Imediat după ce această lege va fi votată, eu voi cere Comisiei speciale să continue discuţiile pentru a se realiza proiectul de lege şi pentru alegerile prezidenţiale. Fiind proceduri puţin diferite, este nevoie de o analiză mult mai serioasă pentru cele două tururi de scrutin din punct de vedere logistic şi al infrastructurii, nu s-a dorit să se mai găsească încă un motiv pentru ca legea de azi să fie amânată. Toate aceste discuţii vor înceta şi se va vedea că toţi cei care nu au avut încredere că vor fi aceleaşi prevederi şi la alegerile prezidenţiale ori s-au înşelat, ori au vrut să umbrească acest succes al tuturor de azi, care este de fapt succesul românilor de pretutindeni”, a spus Dragnea.

Deputatul PNL Mihai Voicu a spus că liberalii vor vota proiectul, dar dezamăgirea este că a fost eliminată posibilitatea înscrierii online pentru votul prin corespondenţă şi faptul că acesta nu este aplicat şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare.

Pe de altă parte, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că este suficient timp până la alegerile prezidenţiale pentru a convinge o majoritate parlamentară să accepte votul prin corespondenţă. “Sunt sigură că toată lumea îşi serveşte prioritatea, să putem vota prin corespondenţă, să vină cei din Diaspora să voteze prin corespondenţă pentru alegerile din 2016. Prezidenţialele sunt peste vreo patru ani, avem suficient timp să reuşim să convingem o majoritate parlamentară să accepte şi acest amendament, dar e un lucru bun că, astăzi, inclusiv cei de la PSD (…) acceptă să facă această reparaţie morală celor din Diaspora”, a spus liderul liberal, la Camera Deputaţilor.

Deputatul Steluţa Cătăniciu a precizat că ALDE nu susţine proiectul în această formă, iar deputatul UDMR Marton Arpad a preciat că deputaţii Uniunii votează împotrivă deoarece nu garantează secretul votului şi va fi nevoie de mai multe ordonanţe de urgenţă pentru ca această lege să se aplice.

Şi deputatul PND Daniel Fenechiu a anunţat că parlamentarii grupului nu vor vota acest proiect. “O lege de acest gen nu se poate face în două săptămâni, nu aceasta este soluţia pe care o aşteaptă românii din diaspora. PND va vota împotrivă”, a spus Fenechiu.

Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, a decis, marţi, Comisia de cod electoral, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii online în Registrul electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă.