Influenţa pe care o are un dascăl asupra unui copil este eternă: nu vom putea şti niciodată unde se opreşte. Căci fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a dascălului, pe care, adult devenind, o va transmite mai departe copiilor săi. Este foarte greu să măsori în câteva cuvinte tot ceea ce înseamnă profesorul în societatea prezentului, dar recunoştinţa trebuie să fie mare dacă o raportăm la menirea acestei categorii profesionale. Despre cum se construiesc personalităţile, despre cum ştiu dascălii să-şi ridice activitatea didactică la rangul de artă, despre învăţământul de astăzi dar şi de mâine din România, dar şi despre promovarea francofoniei şi plurilingvismului am discutat pe larg cu prof.dr Maria Tronea, vicepreşedinte a Asociaţiei Române a Profesorilor de Franceză.
– S-a mai încheiat un an şcolar, cu bune, cu rele, ce aţi putea să ne spuneţi despre momentele trăite alături de elevii dumnevoastră ?
Mi-e sufletul plin de amintirea lor. Aş începe prin a vorbi despre puternica empatie elev-dascăl, verificată mai ales în momente de vârf, când trebuie să se înfăţişeze cu realizările lor comune în faţa celorlalţi. La primul meu cerc pedagogic am avut revelaţia acestei minunate susţineri din partea elevilor, care s-au întrecut în efortul de a străluci la „lecţia deschisă”. Se petreceau asemenea lucruri într-un sat din Mehedinţi, Braniştea, unde mi-am imaginat începutul de carieră de dascăl. Copiii erau respectuoşi, îmbrăcaţi în uniforme curate şi frumoşi ca nişte flori. Mai erau şi harnici, astfel încât ne făceam „norma” la depănuş porumb, la cules de muşeţel sau la „gogoşi de mătase”. La Liceul nr 3, CFR, unde m-am titularizat în 1990, am găsit aceeaşi disciplină propice învăţăturii. Erau elevi din toate judeţele Olteniei, veniţi cu dorinţa ca la sfârşitul studiilor să lucreze la calea ferată, aşa cum mulţi dintre părinţii lor o făceau. Era încă vremea mândriei de a fi ceferist, când locomotivele făcute la „Electroputere” trăgeau după ele vagoane pline de călători.
– Cum vă percep elevii…ce spun despre dumneavoastră ?
Ca pe un profesor exigent. Acum câţiva ani, la un banchet al claselor a XII-a, elevii au înmânat profesorilor diplome cu dedicaţie. Pe diploma mea scria „Celui mai perfecţionist profesor din şcoală”. I-am întrebat de ce. Mi-au răspuns în cor : „E bine, dar se poate şi mai bine”. Îmi repetau cuvintele prin care îi încurajam, dar îi şi îndemnam spre excelsior.
– Sunteţi un profesor cu experienţă, care mereu a avut grijă să se perfecţioneze, să ţină pasul cu tehnologia, cum vedeţi totuşi învăţământul de astăzi. Ce aţi schimba la el ?
Eu spun că învăţământul românesc are o bună tradiţie şi s-a încercat să se modernizeze în sensul introducerii tehnicilor de informare şi comunicare, este era TIC-ului, cum îl numim astăzi şi elevii noştri se descurcă foarte bine în sensul că îşi pot căuta informaţii pe internet, şi chiar poate constitui această formă de învăţământ la distanţă o metodă la care un dascăl modern poate să recurgă. Se pot corecta temele, este o necesitate. Nu neg metodele învăţământului tradiţional, pentru că eu, ca profesor de Franceză am învăţat după metodele tardiţionale şi când am fost pentru prima oară în Franţa mi s-a spus că vorbesc foarte bine franceza, ca şi cum aş fi învăţat limba acolo, dar introducerea casetelor, a DVD-urilor este foarte importantă pentru învăţarea unei limbi străine.
– Dar despre modul în care se dau astăzi examenele, ce părere aveţi ?
Sunt şi eu de părere ca examenele să se desfăşoare în condiţii corecte pentru ca elevii să aibă siguranţa că sunt evaluaţi corect, să nu mai existe suspiciuni. În ultima vreme s-au înregistrat diverse probleme chiar în spaţiul învăţământului românesc şi zic eu că sunt o reflectare a convulsiilor prin care trece societatea românească şi nu numai ea, ci intreaga Europă şi sunt nişte consecinţe ale crizei, degradarea social-economică are impact în viaţa noastră, în viaţa învăţământului românesc. Învăţământul nu este separat într-un turn, învăţământul este şi el o reflectare a societăţii.
– Aţi reuşit să le transmiteţi elevilor dumneavoastră dragostea către lectură şi dacă da, cum aţi făcut, pentru că azi, ştim cu toţii că nu prea se mai citeşte ?
Cu răbdare, dar şi cu multă determinare, deoarece elevii mei provin din medii modeste, neavând o educaţie în acest sens. Am căutat să-i atrag în primul rând spre lectură, în cadrul bibliotecii şcolii, dar şi păşind pragul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, unde, împreună cu instituţia gazdă, am organizat de-a lungul timpului numeroase activităţi. Celor pasionaţi de limba franceză „Omnia”, spaţiu de elecţiune pentru activităţi în limba lui Moliere, cum ar fi concursul de lectură „Noaptea bibliotecilor”, organizat în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei toamna trecută.
– Dar trebuie să le precizăm cititorilor noştri că dumneavoastră nu vă rezumaţi doar la activităţile din incinta şcolii…
Am mers o dată însă la Teatru cu întreaga şcoală şi gestionarea disciplinei mi-a pus într-adevăr probleme. Mulţi elevi păşeau pentru prima dată în lumea Thaliei. Colaborarea cu Teatrul ne-a adus multe bucurii : aici am prezentat recitalul plurilingv „L’Ouragan de papier”, un colaj din versurile soresciene, spectacolul-lectură „Memoires D’Hadrien” şi am pus în scenă „La cantatrice chauve”, cu care am deschis apoi Festivalul de teatru francofon pentru tineri de la Arad, unde am obţinut un premiu important şi o invitaţie la un festival în Quebec, pe care n-am putut s-o onorăm din motive financiare. Erau lucruri emoţionante. Un elev de clasa a XII-a mi-a mărturisit, înaintea unui spectacol pe scena Naţionalului craiovean, că şi-a cumpărat un costum special pentru această ocazie. Altul a obţinut premiu întâi pentru interpretarea unei secvenţe din Ubu rex, pregătită în cadrul atelierelor de teatru organizate cu maestrul Ilie Gheorghe în şcoala noastră. Domnia sa a fost adesea invitatul nostru de onoare, alături de alte personalităţi din lumea culturală şi universitară a Craiovei, ca domnul director al Festivalului Shakespeare Emil Boroghină, d-na Nataşa Raab, d-na profesoară Sonia Cuciureanu, domnii profesori Ovidiu Ghidirmic, Emil Sârbulescu, George Popescu şi mulţi alţii.
– Vă implicaţi profund şi în viaţa asociativă, în acest sens ce ne puteţi spune ?
Sunt, în primul rând, o fiinţă deschisă dialogului. Mai cred, în siajul lui Yourcenar, că fiecare om are ceva bun în el şi acesată parte trebuie descoperită. Am, în baza „afinităţilor elective”, mulţi prieteni atât în Craiova, dar şi în alte oraşe. Sunt membru fondator al Asociaţiei Române a Profesorilor de Franceză şi membrii în C.G al acestei asociaţii încă de la înfiinţarea ei. Congresele şi simpozioanele la care am participat, stagiile de perfecţionare în străinătate, printre care l-aş aminti pe cel de la Universitatea Laval din Quebec, în 2006, m-au ajutat să-mi fac prieteni în lumea francofoniei.
– Tot în acest context, al francofoniei, ştim că recent s-a redeschis Lectoratul francez, care credeţi că va fi impactul ?
După patru ani cât nu avusesem lector la Universitatea din Craiova, în sfârşit s-a reuşit, domnul Guillaume Dujardin este noul lector şi se pare că lucrurile merg bine, s-a început redifuzarea filmelor franceze, mai nou am avut vizita de la Serviciile Culturale şi de la Ambasada Franţei la Bucureşti, a venit astfel la Craiova, Stanislas Pierret, consilier de cooperare, a fost şi ataşatul lingvistic, dar şi Abderrahmane Rida, director al Biroului Europa Centrală şi Orientală de la Agenţia Universitară a Francofoniei. Aceeaşi întâlnire la care am participat eu din partea Asociaţiei Române a Profesorilor de Franceză împreună cu cadre universitare a pus bazele unei înţelegeri în privinţa unei colaborări a tututor celor care activează pentru promovarea limbii franceze, dar nu numai a limbii fraceze, dar şi a francofoniei şi în acelasi timp a plurilingvismului. ARPF a organizat nu numai evenimente francofone, noi am organizat şi „Ziua Italiei”, „Ziua Spaniei”, „Săptămâna Italiei”, „Simpozion Dickens”, „Simpozion Cervantes” şi asta pentru că nu poţi să lucrezi separat. Într-o lume normală este nevoie de o întreagă paletă lingvistică….
– Sunteţi profesor doctor în Filologie, este într-adevăr o încununare a anilor dumneavoastră de studiu…
A fost o perioadă frumoasă, de studiu intens, care mi-a prilejuit întâlnirea cu Universitatea din Iaşi, instituţie de prestigiu. M-a ajutat să mă implic în cercetarea ştiinţifică, părţi din viitoarea mea lucrare de doctorat fiind publicate în reviste ca „Arhivele Olteniei”.
– Este jurnalismul cultural o altă pasiunea a dv ?
Fără îndoială. Cred că primul meu articol l-am publicat în revista „Meridian”, scoasă de prof.dr Marian Barbu în 1990. Se intitula „Martha Bibescu – Papagalul Verde”. În 1991 am publicat în revista „Limba şi literatura română” un alt articol. Este vorba despre „Poetica imaginarului în „Levantul” de Mircea Cărtărescu”. Numeroase articole mi-au apărut în LAMA din „Cuvântul Libertăţii”. Ultimul articol pe care l-am scris, „Maeterlinck-Simbolism thanatic”, a apărut în „Ramuri”.
– Şi o întrebare de final. Şi totuşi ce aşteptări aveţi pentru viitor ?
Să trăiesc într-o Românie normală, unită, în care să existe o adevărată ierarhie a valorilor şi în care dascălul să ocupe un loc de cinste, ca altădată.
LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN
