ŞI ZEII MOR CÂTEODATĂ. ….

0
259
Eram un pochito când la Mumdial  Mexico 86′, MARADONA a  început actul de magie fotbalistică.  La fiecare meci din grupe până în finala cu Germania ( scor final 3-2) am rămas vrajiți de acest zeu, care culmea venea din lumea săracă a Buenos-Airesului( din universul lui Borges sau Sábato). Credeam cu adevarat în mintea mea de copil fascinat de magia artei sale că este omul-Zeu sau un Super-om( alegoria lui Ahile) şi încă mai cred şi acum. Mi-amintesc apoi de Era Napoli sau Mondialul din Italia unde a jucat în grupe cu Romania. Cu toate că țineam cu românii noştri( Hagi, Popescu…Generatia de Aur), totuși când juca Maradona aşteptam  magia Zeului în teren printre niște oameni deveniti fotbalişti  dar nu născuti Zei. Apoi viața i-a dăruit Zeului cât pentru o mie de vieți dar i-a şi luat pe măsură.  Cu toate astea legenda lui a capătat dimensiuni şi mai mari, iertând în sinea noastră micile greşeli care l-au clătinat dar nu l-au ucis. Dar oare cine suntem noi să judecam un Zeu care ne-a daruit atâta bucurie fară să ceară nimic în schimb? Precum cântecul lui Manu Chao: La vida es una tombola…Ariba, Ariba!/ Viața este o loterie..Haide, Haide! așa ne luam ramas bun de la Zeul Maradona. Mergi  în glorie la Mondialul Veşniciei şi castigă finala, fă-ne din nou fericiți ca la Guadalajara! ( Degeaba alergăm, nu mai sunt bilete pt acest meci!)
                                                                                Prof. IONUȚ ADRIAN PĂTULARU