DNA: Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor

0
410

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au anunţat, astăzi, că au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei PĂTRU ANA-MARIA, la data faptelor preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (A.E.P.) pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale),
– spălare a banilor
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de 1 milion de euro, iar la sfârşitul lunii iulie 2013 a pretins de la aceeaşi persoană două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei şi un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului unei instituţii publice cu atribuţii de control şi a promis că-l va determina să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software.
În scopul anterior menţionat, inculpata a primit reprezentantul firmei de software:
– în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 suma de 400.000 euro, sumă remisă şi primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeaşi marcă; la sfârşitul lunii noiembrie 2013 suma de 100.000 euro şi în cursul lunii martie 2014 suma de 100.000 euro).
– la data de 30 iulie 2013, două ceasuri de lux în valoare de 49.700 lei, respectiv de 58.500 lei.
În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 600.000 euro şi beneficiarul real al acestei sume, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prin:
– achiziţionarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafaţă de 1.000 m2 situat pe raza oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, în valoare de 130.000 euro,
– achiziţionarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitaţi, în numerar, cu titlu de avans, diferenţa de preţ în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),
– efectuarea unor investiţii, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea, pe terenul situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, menţionat mai sus, a unui imobil – casă de locuit, (inclusiv dotarea şi amenajarea acestuia) precum şi dotarea şi amenajarea apartamentului situat în mun. Constanţa, amintit anterior.
La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat şi înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ privind existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, pretins comisă de directorul instituţiei publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunţul – obiect al infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reţinută în sarcina sa, este mincinos.
Pentru infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare – astfel cum a fost recunoscută de către inculpată, s-a dispus, în timpul urmăririi penale, disjungerea cercetărilor şi formarea unui dosar separat.
În prezenta cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile achiziţionate din banii obţinuţi ca urmare a infracţiunii de trafic de influenţă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă a controlului judiciar şi măsurile asigurărorii. Acesta este al doilea dosar în care este trimisă în judecată Ana Maria Pătru pentru infracţiuni de corupţie.