Întâlnirea comisarului european Corina Creţu cu ministrul turismului din România, Mircea Dobre

0
442

Ieri, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi ministrul turismului din România, Mircea Dobre, au discutat despre proiectele cu finanţare europeană din sectorul relevant. Cei doi înalţi oficiali au subliniat potenţialul acestuia de a facilita creşterea economică în regiunile mai puţin dezvoltate.

Comisarul european Corina Creţu a declarat: “Sectorul turismului poate contribui semnificativ la creşterea economică a ţării şi, în special, la dezvoltarea regiunilor şi ocuparea forţei de muncă în acestea. Investiţiile în turism au prevăzute 101 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională. Un sfert din fondurile alocate acestui domeniu au fost atrase până acum.”

România prezintă un potenţial major de creştere mai ales în domeniul serviciilor de turism locale. În cadrul întâlnirii, înaltul oficial european a încurajat integrarea acestora în strategiile de dezvoltare durabilă şi de specializare inteligentă la nivel local şi regional.

Încurajăm regiunile mai puţin dezvoltate să mizeze pe investiţiile în turism ca parte a strategiilor de dezvoltare.Implementate în mod inteligent, ţinând cont de atuurile locale, astfel de investiţii realizate cu fonduri europene pot duce la dezvoltarea altor sectoare şi a economiei per ansamblu. Investiţiile în turism trebuie să fie adaptate condiţiilor locale specifice, de exemplu ca parte a strategiilor de regenerare urbană sau de specializare inteligentă”, a adăugatCorina Creţu.

Turismul reprezintă un sector transversal şi implică o mare diversitate de servicii şi profesii. Acesta poate beneficia de investiţii în domenii precum eficienţa energetică, protecţia mediului, dezvoltarea mediului de afaceri şi ocuparea forţei de muncă.

Context

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020.

Investiţiile în turism au prevăzute 101 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională. Astfel, în această perioadă se are în vedere:

  • atingerea unui număr de aproape 0,5 milioane de angajaţi în staţiunile turistice;
  • creşterea cu 10.000 a numărului de vizite la obiectivele de patrimoniu cultural şi natural, cât şi la atracţiile turistice care beneficiază de finanţare;
  • creşterea cu 10.100 de metri pătraţi a suprafeţei clădirilor şi spaţiilor de turism noi sau reabilitate din staţiunile turistice şi din Delta Dunării.