O victorie mai frumoasă ca o zi de toamnă!

0
412

MIRCEA CANŢĂR

Craiova-Dinamo 3-0! O victorie rotundă, tonică şi meritată. Cum, de-a lungul timpului, asemenea isprăvi ale Craiovei cu Dinamo au fost rare, deşi mereu le-am aşteptat, putem reţine ziua minunată de 25 octombrie 2015, ca una deosebită pentru fotbalul din Bănie. Ni se va spune că am rămas la vârsta lecturilor din Jules Verne, că suntem copii în ale fotbalului, că asemenea naivităţi sunt vetuste, ziceţi-le cum vreţi, dar la Craiova s-au putut digera, fără mare dificultate, rezultate îndoielnice cu modeste adversare. Le-am zis mereu „accidente” de parcurs, dar nu cu Dinamo. Istoria e veche. Şi fiindcă mereu s-a dorit asta, cu ardoare, rareori dorinţa s-a împlinit. Ieri după-amiază, leii Băniei au administrat câinilor o înfrângere severă, ca să ne exprimăm aşa, încât Mircea Rednic, coach-ul lor, spunea cu stranie uimire că jucătorii săi au intrat pe teren prea siguri pe ei, şi alte abureli, „d-aia au pierdut”. Păi, Mircea Rednic, care a trecut şi el ca antrenor pe la Craiova, nu le  putea spune, cu luciditate, alor lui: „măi băieţi jucaţi la Craiova şi nu e recomandabil să fiţi prea încrezători, de dorit ar fi să nu prindă banda lui Săndoi o zi fastă”. Sau cam aşa ceva. Să-l lăsăm pe Mircea Rednic cu ale lui. Până la urmă ce era să spună. La scorul ăsta nu e recomandabil să gândeşti prea repede şi să vorbeşti prea mult. Dacă partida în sine, de pe „Extensiv”, a fost una agreabilă, cu o bună stăpânire de sine a gazdelor, lucide, determinate şi pe alocuri inspirate, toată lumea merită felicitări, cu o îmbrăţişare pentru tânărul şi talentatul Bancu, revenit cu gol, după o îndelungată absenţă. Să nu-l omitem pe iordanianul Bawab, cu o dublă de zile mari şi o prestaţie apropiată de valoarea lui. Grozavă mi s-a părut însă o declaraţie a lui Emil Săndoi, după încheierea jocului, la care Naum şi Bratu şi Zagaraduic, aflaţi în studioul TV al postului care a transmis partida, n-au avut replică. Bun-simţ desăvârşit, acurateţe în exprimare, cursivitate, bucurie bine temperată şi excesivă modestie, deşi îşi putea asuma merite depline în adjudecarea victoriei. Dar aşa e în fotbal şi cam peste tot. Victoriile aparţin echipei şi înfrângerile…antrenorilor. Mai frumoasă sau, poftim, în ton cu frumuseţea Parcului Romanescu, într-o blândă zi de toamnă, victoria Craiovei ne-a bucurat nespus. Şi a mai amintit Emil Săndoi de suporteri, pe care fără nicio ipocrizie era convins că i-a mulţumit. A mulţumit, de fapt, toată Craiova şi toată Oltenia şi cel puţin astăzi după meciul memorabil, dezinvoltura absolut uluitoarea a lui Bawab, acest 3-0 merită descântat. El este de fapt spiritul Craiovei eterne.