Dolj: Acțiuni ale polițiștilor pentru combaterea tăierilor ilegale de lemn

0
394

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliție Rurală Giubega și Secției 8 Poliţie Rurală au organizat o acţiune în  localităţile din aria de competență pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos. În cadrul acțiunii, oamenii legii au verificat fondurile forestiere precum și peste 60 de vehicule care transportau material lemnos. În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat 13 abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au aplicat amenzi de  peste  8.000 lei. Astfel, în urma controlului efectuat în localitatea Siliştea Crucii, polițiștii doljeni l-au depistat pe O. Gheorghe, 25 de ani, din comuna Berevoești, județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitara, cantitatea de 4 m.c. material lemnos, esenţă arin, având documentele de provenienţă şi însoţire a mărfii expirate. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei conform, iar materialul lemnos a fost ridicat și predat Ocolului Silvic Perişor, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.