Pase scurte, pase lungi: Johann Cruyff, despre …”sportul în America”

0
53

Cartea „Driblingul meu”, scrisă de Johann Cruyff şi ziaristul Jaap de Groot, apărută anul trecut, tradusă anul acesta de Alexandru Ghiorghiaş, din engleză, la Editura „Publica”, se citeşte, cum se spune, „pe nerăsuflate”. De toţi iubitorii sportului rege. Naraţiunea este vioaie, picantă, densă şi seducătoare. Marele jucător olandez –Johann Cruyff- prăpădit anul trecut (24 martie, la Barcelona), la vârsta de 68 de ani, ne-a lăsat ca amintire biografia sa fabuloasă, de-a dreptul. Dacă despre cariera sa, greu egalabilă, de fotbalist şi antrenor, despre aceasta din urmă Pep Guardiola declara: „Johann a construit catedrala (n.r. – la Barcelona), iar acum e rândul nostru să avem grijă de ea”, ştim destul lucruri, vom extrage din cartea menţionată observaţiile sale despre sport, în general, în America, unde în 1979 s-a aflat la Los Angeles Aztecs (27 meciuri -14 goluri) şi Washington Diplomats (1980-1981: 39 meciuri/12 goluri). Dotat nativ cu acuitate, Johann Cruyff a reţinut ceea ce multora, fireşte, scapă. La Washington, datorită faptului că preşedintele clubului Diplomats era un democrat a fost repede adoptat de…partid. Cei din familia Kennedy au încercat să-i găsească o casă, considerându-l o persoană celebră. Vecinul său era chiar Robert McNamara, fostul secretar al Apărării în mandatul lui John F. Kennedy, iar în 1980, preşedinte al Băncii Mondiale. În fiecare dimineaţă, în pantaloni scurţi, la ora 5.00 era văzut alergând prin parc, iar la ora 7.00 o limzină cu drapelul american se oprea la poarta casei sale. La Washington, Johann Cruyff a descoperit un aspect al sportului, practicat la cel mai înalt nivel, fiindcă America înseamnă şi sportul de performanţă. Modul de a gândi la cel mai înalt nivel de performanţă se află în genele lor. „Marea diferenţă între America şi Europa este că în America sportul este reglemetat de un sistem şcolar, în timp ce în Europa lucrul acesta se face prin intermediul unui sistem de cluburi. În Europa, mai întâi, trebuie să fi descoperit de un club pentru a progresa, în timp ce în Statele Unite sportul e atât de important încât face parte în programa şcolară de bază. Toată lumea merge la şcoală, prin urmare toată lumea are o şansă (…) În Europa şcoala e un lucru, iar sportul e un altul. Asta e o greşeală. Cele două activităţi sunt la fel. Cu excepţia faptului că în sport înveţi la un cu totul alt nivel. În America totul a fost rezolvat cu brio. Un tânăr se poate dezvolta în sistemul educaţional pentru a deveni doctor, avocat sau fotbalist american. Nu vorbim de drumuri, în carieră, separate unul de celalălat: ori ele sunt complementare. La americani şoala şi sportul sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Noi le despărţim, iar ei le pun laolaltă. De aceea, în America un Einstein veritabil înţelege sportul, iar un sportiv adevărat îl înţelege pe Einstein. În Europa sportivii sunt consideraţi, prea adesea, ca fiind mai grei de cap. Desigur, nu e aşa. Nu poţi fi sportiv de top dacă nu eşti inteligent. Nu ai cum”. Argumentaţia lui Johann Cruyff este deplin convingătoare. Faptul că o face tocmai Johann Cruyff dobândeşte valenţe aparte, mai ales pentru noi, unde ora de sport lipseşte cu desăvârşire în învăţământul superior şi este aproape o „cenuşereasă” în cel gimnazial şi liceal. Comentariile despre sport –excluzând fotbalul şi handbalul feminin, poate şi gimnastica- devin aprinse doar când judecăm bilanţul Jocurilor Olimpice şi al altor competiţii internaţionale.