„Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, ediţia a VIII-a

0
352

Cu şapte ediţii desfăşurate până în prezent (2010-2017), 180 de teme şi peste 50.000 de participanţi, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” anunţă lansarea celei de-a VIII-a ediţii a proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”. Structurată pe 19 teme interactive, ediţia actuală va debuta în data de 2 octombrie 2017 şi se va desfăşura neîntrerupt până în luna iunie a anului 2018.

Iniţiat din dorinţa de a lărgi sfera preocupărilor celor mici, de a sprijini şcoala şi familia în procesul de educare, „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” este unul dintre cele mai de succes programe cultural-educative derulate la nivel local. Prin amploare, frecvenţă şi intensitate, proiectul desfăşurat de secţia de copii şi tineret se numără printre cele mai îndrăgite iniţiative ale bibliotecarilor de la Aman.

Activităţile propuse pentru anul şcolar 2017-2018 acoperă un evantai generos de nevoi şi preocupări, publicul ţintă fiind compus din „prichindei” cu vârsta de până la şapte ani, prima categorie, respectiv copii din ciclul primar, cea de-a doua categorie.

Cu fiecare ediţie desfăşurată, oferta educaţională propusă de bibliotecarii secţiei de copii şi Ludotecă a sporit în diversitate, reuşindu-se o pliere cât mai fidelă pe gama de activităţi necesare celor mici. Centrate fie pe anotimpuri, fie pe unităţi practice de învăţare, programele temele de activitate propuse vor aborda subiecte din domenii precum: astronomia, biologia, geografia, bunele maniere, cultura şi elemente de folclor, precum şi lumea animalelor. De asemenea, în pragul anumitor sărbători religioase sau populare, în preajma momentelor cu o semnificaţie aparte, copiii vor desfăşura activităţi educative despre Crăciun şi Paşti, Dragobete şi Mărţişor. Universul basmelor,  poeziei şi picturii vor fi alte câteva „popasuri de poveste” în care cei mici vor fi îndrumaţi şi asistaţi de bibliotecari.

Între obiectivele urmărite în cadrul proiectului, în direcţia continuării efortului de diversificare permanentă a ofertei culturale oferită de Biblioteca Aman, se află  identificare unor soluţii practice pentru unele nevoi stringente precum: dezvoltarea interesului şi menţinerea motivaţiei pentru lectură, deprinderea obişnuinţei de a frecventa biblioteca şi, în general, cointeresarea şi informarea publicului tânăr cu privire la oportunităţile de formare şi informare pe care le pune la dispoziţie biblioteca. Dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii este, de asemenea, un indicator esenţial al proiectului. La fel de important,  proiectul are ca miză şi promovarea bibliotecii în calitate de agent activ de formare şi informare, partener solid în relaţia cu instituţiile şcolare din judeţul Dolj. Colaborarea dintre bibliotecă, pe de o parte, şcoală şi grădiniţă, pe de altă parte, va reprezenta, la fel ca în anii trecuţi, garanţia unui  sprijin efectiv oferit educaţiei continue, învăţării informale prin vizionare, lectură, pictură şi lucru manual.

Bibliotecarii implicaţi în proiect sunt Mic Silvia, Mircea Mihaela, Călinescu Ancuţa, Dinu Carla şi Trăistaru Laura, coordonaţi de Păvălan Rodica, şef Relaţii cu Publicul.

„Publicul tânăr are nevoie de un program dinamic. Centrat exclusiv pe nevoile lor de formare şi informare, proiectul “Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” înglobează activităţi care vor fi demarate peste doar câteva zile şi se vor derula neîntrerupt până la încheierea anului şcolar 2017-2018. Nu mai puţin de 19 teme educative, ample ca impact şi organizare, au fost planificate pentru ediţia a VIII-a. Colegii de la secţia de copii şi tineret, poate cel mai performant departament dedicat copiilor din Craiova, s-au întrecut pe sine odată în plus. Vom replica în fiecare an acest proiect pentru că, la fel de important, numărul de cititori activi ai bibliotecii sporeşte în fiecare an cu câteva mii de nou înscrişi”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

Pentru informaţii suplimentare, pentru programări şi sugestii de activităţi, cadrele didactice sunt rugate să apeleze la unul dintre numerele de telefon: 0251.532.267 sau 0351.441.809, interior 104, de luni până vineri în intervalul orar 9.00 – 18.00.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”