Sărbătoarea Crăciunului – semnificaţii, tradiţii şi obiceiuri

0
67

Naşterea Domnului, numită în popor şi Crăciunul, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă (25 decembrie), în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului Iisus Hristos. Sărbătoarea anuală a Naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos este cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, a căror origine are legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei și totodată cea mai așteptată perioadă de cei mici. Este ocazia când toţi membrii familiei se reunesc, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat. Este momentul când copiii îl revăd pe Moș Crăciun, cei cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate își revăd părinții şi beneficiază de atenție deplină din partea tuturor. De Crăciun oamenii simt o atmosferă unică, specifică atât sfârșitului, cât și începutului, atât tristeții, cât mai ales bucuriei. Sărbătoarea Nașterii Domnului ține 3 zile,  25, 26 și 27 decembrie, iar la noi în țară încă se mai păstrează obiceiurile străvechi.

Pentru a afla ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului pentru diverse categorii de vârstă, ce obiceiuri cunosc şi cum se pregătesc pentru această zi, am stat de vorbă cu mai multe persoane.    “Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare importantă, pentru că o petrec cu părinții. Îl așteptăm pe Moș Crăciun, primim cadouri, colindăm, ne jucăm pe-afară. Dacă e zăpadă ne dăm pe derdeluș” (Ștefan, 9 ani).

Crăciunul – tradiții și obiceiuri

Un vechi obicei din Oltenia era ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească devreme, să facă focul în sobă și cu o ramură să întindă jarul şi în timp ce stau la gura sobei spun “Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși; /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă… și tot așa, iar la final La anul și la mulți ani!”

Împodobirea bradului este cea mai respectată tradiție, provine de la germani, iar cei mai mulți dintre români împodobesc bradul în Ajunul Crăciunului. Cântarea colindelor, un obicei străvechi, mult iubit de copii. este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În prima zi, mulți colindători umblă din casă-n casă ca să vestească sărbătoarea ținând în mână o stea făcută din carton (lemn) și hârtie, pictată chiar de ei cu imaginea Mântuitorului Iisus Hristos. „Mergeam cu Steaua când eram mic. Sincer, eram mulți copii cu steaua, cu vicleiul. Părinții erau după noi, mai ales tata. Zăpadă mare, frig, începeam la 7 seara și terminam la 3 dimineața.

Tradițiile se păstrau cu sfințenie. Colindam tot satul, mai nimeream câte o familie care ne punea să cântăm mai multe cântece sau dacă nu știam, ne puneau tărâțe și ziceau că ne pun să le mâncăm, dar în general era frumos. Primeam de la oameni bani și câte un măr. Atunci făceam repetiții cu vreo 5 zile înainte. Acum e diferit. Zăpada îți aducea aminte că sunt într-adevăr sărbătorile de iarnă. Acum cred că sărbătoarea Crăciunului este un pic mai săracă, pentru că ne lipsește zăpada și pentru că suntem mai puțini. Tradițiile s-au schimbat un pic. Înainte Steaua era compusă din patru sau cinci băieți. Acum sunt doi sau trei”, spune Cristi, fost băiat plecat cu Steaua prin sat.

Bucuria Crăciunul de altădată

Am întrebat mai mulți craioveni de diverse vârste, între 18 ani şi 60+, prezenți la Târgul de Crăciun, cum arăta sărbătoare în vremea lor și cum arată azi, ce simțeau în perioada comunismului și ce simt azi.

“Crăciunul e diferit, e comercial, capitalismul a schimbat tot ! Nu mai vezi colindători pe stradă, ci doar la televizor, nu mai sunt tradiții, nu mai e nimic. Când eram ca tine mă duceam cu Sorcova, de-abia așteptam să vina Ajunul Crăciunului! Azi sunt aici, în piață, lângă taraba mea şi muncesc așa cum toată lumea muncește de sărbători” (domn care vindea portofele, curele și căciuli la Târgul de Crăciun şi pe care, așa cum a zis și el, îl găsiți de Crăciun la tarabă).

“Frumos, cu de toate! Ne bucuram că făceam un brad, că  înveleam nucile în poleiul căruia îi dădeam formă pe carte și le puneam ca pe globulețe. Moș Crăciun venea cu ce se putea, atunci, în anii ‘60. Ne bucuram că făceam cozonaci, mai prindeam și portocale, dar foarte rar. Stăteam la rând să le cumpăr copiilor mei portocale și pepsi la sticlă d-un sfert și uneori nici n-apucam. Acum sunt de toate, bani să ai.”

De pe vremea lui Moș Gerilă

“Era mult mai frumos pe timpul meu, era mai sărac, dar mai frumos! Atunci era o bucurie, nici Moș Crăciun nu era, era Moș Gerilă. Doar în ziua de Crăciun mâncam portocale, bomboane de pom,  ciocolată, de-abia așteptam să tăiem porcul, pentru că-l tăiam în Ajun, eu fiind de la țară”.

Am întâlnit un cuplu de bunici, care mergeau unul rezemat de altul ajutându-se și care se țineau de mână. Domnul a răspuns imediat: “Crăciunul era frumos pentru că mergeam la lucru, se lucra peste program.” Doamna ne-a spus că în ziua de 31 decembrie, când urma Revelionul, se ducea la serviciu cu bigudiurile în cap, “legată cu șapte batice și căciuli, ca să mascheze”. “Am lucrat la centrul de librării și scoteam din activitate cărțile care trebuiau date la topitură. Ne prăfuiam, era vai de capu’ nostru, și seara du-te la Revelion.”

Crăciunul înseamnă familie

“Cred că atunci se punea mai mult accent pe tradiții, acum copiii aștia au prea multe, nu mai apreciază și nu mai au spiritul sărbătorilor, așa cum îl aveam noi. Era ceva deosebit, deși n-aveam toate posibilitățile financiare. Era atmosfera aceea de Crăciun, de sărbătoare, de familie, era altfel față de cum îl simt azi copiii noștri. Crăciunul îl petrec întotdeauna acasă, niciodată nu plec de Crăciun.”

“Anotimpurile erau mai așezate, iarna era într-adevăr iarnă. Oportunitățile erau mai avantajoase, nu că sunt eu ceaușită, dar nu se compară cu azi. Treci, te uiți și nu cumperi, pentru că n-ai bani. Pe vremea aia îți permiteai să le faci bucurii celor dragi. În ziua de Crăciun, când eram mică, mergeam la biserică, apoi se punea masa, după asta ieșeam la derdeluș cu copii. Mama, obosită, de-abia aștepta să strângă masa, să se culce. A doua zi mergeam la rude, a treia zi la fel, aveam mai multe oportunități, pentru că aveam posibilități financiare, acum e totul limitat.”

Un grup de doamne care căutau o cafenea: “Era cu zăpadă și mult mai vessel”.

 “Nu pot spune că am avut lipsuri prea mari în copilărie, dar nici nu am fost ca majoritatea copiilor din ziua de azi – acum vreau, acum am. Tot ce ne doream în mod deosebit, lăsam pe mâna lui Moș Crăciun. Scriam scrisoarea, o puneam la geam şi vedeam că după ceva timp nu mai e și atunci începea numărătoarea inversă. Împodobeam bradul cu globuri diferite, bomboane și luminițe. Nu îmi păsa dacă se asortau, dacă e la modă sau nu. Acum  lumea îl face mai mult pentru a posta pe rețelele de socializare, pe principiul “al meu e mai frumos ca al tău”. După ce bradul era gata, stăteam pe geam să așteptăm colindatorii, îi așteptam cu dulciuri, mandarine sau bani. Deși aș fi vrut sa fac și eu parte dintre ei, nu am fost niciodată la colindat. Eram prea mici, iar grija părinților că ni s-ar fi putut întâmpla ceva era prea mare. Acum există prea puțini copii care să meargă la colindat pentru dulciuri, a devenit mai mult o “afacere”. În seara de Ajun, lângă brad, aveam grijă să punem biscuiți și lapte pentru Moș Crăciun, pentru că avea nevoie de energie să ajungă la toți copiii. Mereu încercam să îl vedem, ne ascundeam, ne uitam peste tot, dar până la urmă renunțam. Ne gândeam că asta era magia lui, să nu se lase văzut.  Eram foarte fericite când ne aruncam ochii sub brad și vedeam plasele, una cu numele meu pe ea, cealalta cu numele surorii mele. Deși amândouă primeam ce scriam în scrisoare, mereu aveam grijă să le împărțim între noi. Cum am spus și la început, nu cred că tradițiile s-au schimbat cumva, ci noi. Din această cauză, dacă aș putea, m-aş întoarce în copilărie. Era perioada în care vedeam și mă bucuram de toate lucrurile la adevărata lor valoare.”

ANDRADA GIUBEGA şi ŞTEFANIA DUŢU

( studente Facultatea de Jurnalism, Universitatea din Craiova)