Proiectul ”Omul frumos…dăruieşte spre a dobândi”

1
524

Colegiul Naţional Pedagogic ”Ştefan Velovan” şi-a propus să promoveze proiectul ”Omul frumos…dăruieşte spre a dobândi” atât prin aşezarea unui muzeu tradiţional românesc de secol XIX în curtea liceului cât şi prin Staţiunea Didactică ”Pedagogic”, proiect care a renăscut din propria-i cenuşă pentru a oferi un nou tip de abordare mentală societăţii româneşti ce credem că trebuie să renască după o perioadă de ”adormire”.

Staţiunea Didactică ”Pedagogic” se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1ha, regăsită în partea de est a colegiului, ce însumează 2000 de pomi plantaţi, dintre care 400 fructiferi, două sere şi o ciupercărie. În ultimii doi ani, respectiv 2014 şi 2015, am reuşit să recoltăm aproximativ o tonă de legume BIO pentru fiecare an, iar după ce ne-am făcut conservele de toamnă, am considerat că este normal să formăm şi acel tip de mentalitate pentru elevii nostri, acela de a dărui, în primul rând celor care au nevoie de sprijinul şi compasiunea noastră. Astfel, în ziua de 20 octombrie, colegiul nostru a considerat că trebuie să doneze o parte din produsele Staţiunii Didactice ”Pedagogic”, mai precis, un nr de 50 de borcane şi conserve de legume BIO, Şcolii Gimnaziale Speciale ”Sfântul Mina” din Craiova. Ne gândim că elevii ce studiază acolo au nevoie de respectul comunităţii, dar şi de ajutorul nostru concret. Staţiunea Didactică ”Pedagogic” a crescut în ultimul timp, iar noi credem că trebuie să promovăm arta de a mânca sănătos şi mai ales BIO, dar şi arta de a fi buni şi toleranţi cu semenii nostri.

Dr. Ionuț Adrian Pătularu,
Director Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan”, Craiova

1 COMENTARIU

  1. De lăudat aceasta initiativă. Copiii aceia de multe ori sunt ignorati de toata lumea, cu atat mai mult de autoritatile locale.
    Felicitari Liceului Pedagogic si domnului Patularu pentru initiativă.

Comments are closed.