Unul din cei opt vicepreşedinţi ai PNL Dolj, aleşi în primăvara acestui an, Adinel Ilinca, a părăsit partidul şi s-a înrolat la ALDE. Fostul liberal a plecat dezamăgit de faptul că nu i-a fost apreciată activitatea din teritoriu şi acuzând faptul că organizaţia ar fi condusă de „patru-cinci persoane” din vechiul PDL, care primesc îndrumări de la hotelul Ramada, aluzie la fostul lider, Radu Berceanu. Odată cu Ilinca, şi-a exprimat susţinerea pentru ALDE Dolj şi primarul localităţii Sălcuţa, Eugen Giurca.
Dacă în ceea ce îl priveşte pe primarul localităţii Sălcuţa, trecerea la ALDE Dolj nu se poate face, deocamdată, cu acte în regulă, întrucât şi-ar pierde mandatul, fostul vicepreşedinte PNL Dolj, Adinel Ilinca, şi-a oficializat din start relaţia, semnând deja adeziunea la partidul lui Tăriceanu. Ieri, Ilinca şi-a motivat plecarea, spunând că nu i-a fost apreciată activitatea în cadrul partidului şi acest lucru se întâmplă deoarece PNL Dolj este condus de „patru-cinci persoane” din fostul PDL, ghidaţi de la hotelul Ramada: „În momentul actual, marele PNL este marele PDL. Deciziile se iau de patru-cinci persoane din vechiul PDL şi nu se discută, în mod transparent, în Biroul Judeţean. Listele de parlamentari s-au discutat la Ramada, ne-au fost puse în faţă”, a acuzat Ilinca modul cum merg lucrurile în interiorul PNL Dolj. Întrebat care sunt cele „patru-cinci persoane”, Ilinca a răspuns că se cunoaşte numele lor.”Au fost colegii mei şi nu cred că este normal, am tras doar un semnal de alarmă. Dar sunt din vechiul PDL”.
Primarul din Sălcuţa susţine că nu e băgat în seamă de către liberali
Eugen Giurca şi-a câştigat mandatul de primar al localităţii Sălcuţa – primul pentru acesta – pe listele PNL Dolj. A decis acum să sprijine ALDE Dolj, întrucât a simţit că nu era băgat în seamă de conducerea liberală. „Din momentul de faţă, voi susţine formaţiunea ALDE, întrucât în această formaţiune mă regăsesc cel mai mult. În partea cealaltă, nu am fost apreciaţi, nu am fost stimaţi, nu am fost băgaţi în seamă de nici o culoare, ca şi primari. Și asta m-a determinat să fac acest pas”. Întrebat la care conducere politică se referă, la cea veche sau la cea actuală, primarul din Sălcuţa a răspuns scurt: „Și, şi!”. De menţionat că, în urma alegerilor locale, ALDE Dolj nu a obţinut nici un post de consilier local în localitatea Sălcuţa.
Cupă: „Nu vrem război cu PNL pentru persoane”
Comentând noile veniri în partid, preşedintele ALDE Dolj, Ion Cupă, a spus că oamenii au venit singuri spre această formaţiune politică, „urmând liberalismul”. Pe de altă parte, Cupă a dezvăluit şi faptul că a existat o acţiune de partid în teritoriu, pe parcursul acestei veri, când s-a intrat în contact şi cu oameni care activau în cadrul altor formaţiuni politice. „Noi acum, luând fiecare localitate la pas, să facem alegeri interne, normal că am valorificat toate cunoştinţele şi informaţiile pe care le-am avut şi am intrat în discuţii cu oamenii de la PNL, că asta e viaţa”. Chestionat în privinţa faptului dacă o să mai urmeze şi alţi primari, Cupă a răspuns: „Nu ştiu, dar aş vrea”.
Giugea: ”ALDE Dolj este o râmă”
Câteva ore mai târziu, conducerea PNL Dolj a reacţionat, oferind propriile explicaţii pentru gestul celor doi colegi de a părăsi partidul. Preşedintele PNL Dolj, senatorul Nicolae Giugea, a spus că primarul localităţii Sălcuţa se îndreaptă spre ALDE Dolj căutând protecţie, întrucât are ultima strigare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru incompatibilitate. Giugea s-a arătat, în schimb, surprins de plecarea lui Adinel Ilinca, despre care a spus că nu avea motive să fie supărat întrucât partidul şi-a exprimat respectul faţă de persoana sa, oferindu-i funcţia de vicepreşedinte. „Eu am văzut că are o stare de stres, dar mi-a spus că are probleme personale şi nu am mai insistat. Dar că are probleme de partid, nu am ştiut. A fost respectat de toată lumea, era integrat în echipă, nici nu ştiam dacă era de la PNL sau de la PDL, aşa de bine era integrat”. Întrebat dacă ALDE Dolj ar reprezenta o ameninţare pentru PNL Dolj, preşedintele Nicolae Giugea a negat acest fapt, catalogând în termeni duri organizaţia judeţeană a partidului lui Tăriceanu: ”ALDE, la nivelul judeţului, nu este un partid, este o râmă care nu are ochi, nu are cap şi care se mişcă lovindu-se de unii şi de alţii”. În chestiunea cu hotelul Ramada, Giugea a recunoscut că a mers acolo, dar în calitate de nuntaş.