Clădirile de patrimoniu nereabilitate, în vizorul liberalilor

0
459

Deputatul PNL Nicolae Giugea şi consilierul local Doru Câplea au adus ieri, în atenţia presei o serie de subiecte dezbătute la nivel national în Parlament, dar şi subiecte de pe plan local, cum ar fi clădirile de patrimoniu din municipiul Craiova şi proiectul de reconsolidare al Colegiului Naţional Carol I. Majorarea alocaţiei copiilor, starea degradantă a unor clădiri importante şi tegiversarea licitaţiei la unul dintre cele mai importante colegii din ţară.

pnlSăptămâna aceasta a fost respinsă în Parlament o initiativă legislativă a PNL-ului, de majorare a alocaţiei copiilor de la 84 de lei la 200 de lei pe lună. “Probabil că PSD-ul a considerat că sunt prea mulţi bani atribuiţi copiilor. Nu am înţeles motivaţia. Doamna ministru a Muncii a spus că PSD-ul are o altă viziunea asupra alocaţiei copiilor, fiind prins în programul de guvernare. Am verificat şi nu am văzut nimic în sensul acesta. Dar iarăşi s-a invocat lipsa sursei de finanţare. Îi spun eu care ar putea fi sursa de finanţare : cea de la lemnele de foc. În 2016, o tonă de lemne de foc era 3 milioane de  lei vechi. La 3 milioane de lei vechi, cam 500 de lei vechi era TVA-ul. În 2017, tona de lemne de foc s-a făcut 6 milioane de lei vechi. Deci, s-a dublat, prin ordin de ministru, care a discut cu Romsilva şi Romsilva a dat sfoară în ţară la toţi pădurarii. La 6 milioane de lei pe tonă, cheltuirea prin rotungire este de 1 milion lei vechi. Doamna ministru Pană ne spunea că în România sunt 3,5 milioane de familii care se încălzesc cu lemne. La nivel national făcând o medie, cam 6 tone de lemne se consumă de către o familie pe an. Înmulţind 6 tone cu 3,5 milioane de familii înseamnă 20 de milioane de tone de lemne de foc pe an…înmulţind cu 1 milioan, înseamnă 2 miliarde de lei din TVA care merg la buget.  În momentul de faţă guvernul PSD-ALDE este într-o disperare de bani…”, a subliniat deputatul Nicolae Giugea.

Clădiri de patrimoniu uitate de adminstraţie….

             La propunerea Comisiei Europene, Parlamentul European a aprobat ca anul 2018 să fie declarat anul patrimoniului cultural. Plecând de la această propunere fostul preşedinte al PNL Dolj, a ridicat problema clădirilor de patrimoniu din municipiul Craiova, ajungând chiar până la o ameninţare cu plângere penală. “Craiova este deţinătoarea unui patrimoniu istoric impresionant. În momentul de faţă avem clădiri cărora nu li s-a acordat atenţie suficientă. De exemplu, sediul Primăriei din Craiova, care este într-un stadiu de degradare extraordinar şi de asemenea, clădirea fostului Hotel Palace, care este tot un sediu al primăriei, nu au fost reabilitate de la cutremur. Prin 2014 se vorbea de o finanţare pentru consolidarea celor două clădiri, dar nu s-a făcut nimic. Primăria din Craiova este singura din România care nu are certificat de urbanism. Mai avem fântâna de la Piaţa Veche, care nu a mai fost nici aceasta reabilitată de mai bine de 40 de ani, a dispărut şi scrisul acela chirilic, nu se mai vede. Mai sunt şi clădirile din Centrul Istoric : cele situate pe  strada Olteţ la numerele 5, 10 şi 23, strada Traian Demetrescu nr 2, Romaine Rollande nr 8, str. Theodor Aman nr 2. Primăria a majorat până la 500% impozitele pentru cei care nu au reabilitat clădirile. Vreau să-l anunţ pe domnul primar Genoiu că şi aceste clădiri, menţionate de mine mai sus, nu au fost rehabilitate şi aparţin Primăriei municipiului Craiova. Sunt curios cum se vor autoimpozita, se vor pedepsi între ei, nu ştiu. Sper să se ia măsuri pentru că altfel le voi face chiar şi plângere penală ”, a declarant Nicolae Giugea.

De la fonduri europene, la fonduri proprii

          În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, consilierul local Doru Câplea a discutat despre Colegiul Naţional “Carol I”. “Dacă în mod normal următorul anunţ din partea administraţiei despre Colegiul “Carol I” ar fi trebuit să fie acela al desemnării unui castigator al licitaţiei pentru lucrările de reabilitare şi consolidare, iată că, din păcate, procedura de licitaţii s-a întrerupt şi asta înseamnă noi termene şi noi întârzieri. Problema asta cu reabilitarea Colegiului începe de undeva din 2013, când fostul edil a început procedura de licitaţie şi se oferea garanţii că în maximum 2 ani de zile, acest colegiu va fi reabilitat. Se vorbea chiar de reabilitări ale tuturor clădirilor din incinta Colegiului, inclusiv al bazinului de înot. Iniţial, s-a vorbit despre fonduri europene, dar în 2016 s-a constatat că nu se pot accesa aceste fonduri. S-a apelat la soluţia de a reabilita acest Colegiu din fonduri proprii. Din păcate, pe motiv de procedură greoaie şi incompetenţă acest proiect nu s-a materializat… ”, a subliniat reprezentantul CLM-ului.