La Muzeul de Artă din Craiova (Calea Unirii nr. 15) va avea loc mâine, 24 august, ora 18.00, vernisajul expoziției „Oglinzi oglindite” (curator: Erwin Kessler), ce prezintă lucrări selectate din colecţia Muzeului de Artă Recentă (MARe) din București – primul muzeu de artă privat din România –, alături de lucrări ale artiştilor orădeni. Expoziția, care a fost deschisă în perioada 13 iulie – 19 august, la Galeriile de Artă Reperaj din Cetate, Oradea, va putea fi vizitată până pe data de 10 octombrie 2018.
Potrivit criticului de artă Erwin Kessler, directorul MARe, lucrări ale artiștilor orădeni actuali și ai – deja consacratului – „Grup de artiști de la Oradea” ai anilor ‘80 sunt puse, în cadrul expoziției, față în față cu lucrări ale artiștilor bucureșteni ai ultimelor valuri, din 1990 până în prezent. Expoziția reunește pictură, grafică, ceramică și sculptură.
Își prezintă creațiile artiști ai Muzeului de Artă Recentă (MARe) din București: George Anghelescu, Ana Bănică, Ioana Bătrânu, Michelle Bressan, Nicolae Comănescu, Cristina David, Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Regele Ionescu, Ștefan Ungureanu, Ecaterina Vrana și Marian Zidaru. Din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Oradea expun artiștii plastici Vioara Bara, Tudor Frâncu, Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș, Tiberiu Fekete, Dorel Găină, Ingo Glass, Noemi Janko Szep, Gyorgy Jovián, Darius Martin, Laura Martin, Ioan Augustin Pop, Gheorghe Târla, Laszlo Ujvarosi și Horea Sălăgean.
«Care sunt legăturile, influențele, „certurile” și „împăcările” dintre artiștii români din Oradea și din București, din perioada anilor ’80 sau din perioada ce a urmat căderii comunismului? Care era „vocea” unuia dintre cele mai excentrice (din punct de vedere geografic, și numai) orașe din țară și în ce măsură se afla ea în armonie cu cea a Bucureștiului, centrul prin definiție al Puterii, un centru strivit sub propria masă?
Cum a reușit Oradea ca timp de un deceniu să fie unul dintre centrele artistice ale țării și cum a reușit Bucureștiul să existe în plan artistic în pofida mecanismului de control și de cenzură extrem de complex și de dens? Ce anume s-a întâmplat după 1989, când Oradea intră în umbră, în timp ce București și Cluj ajung să conteze cel mai mult?
Cum anume se pot așeza, la aceeași masă, „Grupul de la Oradea” și „Rostopasca”? Cum s-a ieșit din curentul „neo-ortodoxist”, „metafizic” în care se refugiase Bucureștiul optzecist, ba chiar și nouăzecist și în ce măsură replica secularizată, uneori chiar explicit anti-eclesială este determinată și, pe alocuri, definită de aportul artiștilor orădeni? Expoziția „Oglinzi oglindite” nu pretinde să dea răspunsuri academice la întrebările de mai înainte. Dar va ține un pariu curatorial», precizează organizatorii.
Curatorul Erwin Kessler mai spune că „vizitatorului i se propune rolul unui investigator căruia i se oferă suficiente indicii cât să îndrăznească un răspuns general, dar și suficiente întrebări, care să nu îi impună concluzii prefabricate. Lucrările reflectă realități care azi ne pot părea îndepărtate sau pe deplin străine, realități care, totuși, au lucrat nebănuit la modelarea societății în care trăim acum”.
