Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate la pachetul legislativ „România Educată”, formulată de opoziţia parlamentară, prilej pentru ministrul de resort Ligia Deca să publice, pe pagina sa de Facebook, un comentariu succint, inserând formula „încă o victorie pentru învăţământul românesc”. Înduioşătoare apreciere, dincolo de ce a mai scris domnia sa în mesajul menţionat. Controversatele legi ale învăţământului au fost votate de Senat –camera decizională în această materie- pe 22 mai, în prima zi de grevă a angajaţilor din învăţământ. O altă „victorie”, clamată de Ligia Deca, a fost pe 12 iunie a.c., după ce sindicatele –la capătul a trei săptămâni de grevă generală- au convenit suspendarea acesteia, după publicarea OUG 57, cu majorările salariale cunoscute. Doamna ministru Ligia Deca putea enunţa o mulţime de lucruri, de care are cunoştinţă, dar nu „o nouă victorie”. Prea multele victorii, pe care şi le arogă, nu se văd. Din păcate. De pildă, recent, Nicolae Manolescu, critic şi istoric literar, profesor emerit, preşedintele Uniunii Scriitorilor, membru titular al Academiei Române, din 2013, în editorialul său din România Literară, sub titlul „Şcoala românească, pagubă colaterală?”, după vizitarea unei şcoli gimnaziale din Chiajna, ce poartă numele „Alexandru Odobescu”, se întreba asupra reformei „pe care încearcă să ne-o impună pedagogii de şcoală nouă, menită să-i transforme pe minunaţii elevi în adolescenţi adormiţi în bănci şi la urmă în adolescenţi asimptomatici intelectual”. Conformându-se unor stupide norme la modă, mai scria reputatul critic şi istoric literar, ministerul consideră de cuvinţă să renunţe, între altele, la specializările educator/învăţător, fără ca doamna ministru să motiveze această năstruşnicie. Dispariţia Şcolii Normale, botezată de comunişti Liceu Pedagogic, nume pe care îl poartă şi astăzi –moştenitoarea unei lungi şi solide tradiţii- presupune renunţarea între altele la specializările educator/învăţător. Care vor fi substituite cu ceva, care derivă din ştiinţele comunicării, se presupune, adică ceva în sensul de comunicator. Or treaba cea mai grea o fac învăţătorii, şi fiecare dintre noi ţine minte toată viaţa numele primului învăţător, şi de ei depinde –lucrând pe un material uman în plin proces de formare, ce se alege de inocenţa şi curăţenia sufletească a copiilor. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu ne spune nimic despre dezbaterile, mai mult sau mai puţin autorizate, auzite în spaţiul public, deşi în perioada stabilită de minister s-au auzit numeroase voci care semnalau un lucru esenţial: anume acela că proiectul se baza pe o concepţie profund greşită, îndeosebi în referirile la gimnaziu şi liceu. Şi partea universitară avea nu puţine observaţii pertinente. Pedagogii, din toate timpurile, au considerat normală ideea că o educaţie corectă nu se poate realiza decât ca urmare a unei bogate instruiri. Cu alte cuvinte, şi îl citez din nou pe Nicolae Manolescu, „a învăţa” constituie temelia lui „a educa”. Niciodată invers. Educare fără învăţare ţine de o mentalitate care a condus, în regimurile totalitare, la spălarea creierului. O preocupare constantă a autorilor proiectului de reformă a fost aceea de a descărca programa şcolară. Deşi şcoala asigură majoritatea cunoştinţelor. Şi este tot mai vizibilă o distanţă culturală enormă de la o generaţie la alta şi discuţia e lungă. Înainte de a avea o Românie Educată trebuie să avem o Românie curajoasă, ne încredinţa scriitoarea Alexandra Florina Mănescu, iar curajul, la care se referea, e acel curaj pe care doar ştiinţa de carte, instruirea ni-l asigură. Salutând încă „o victorie a învăţământului românesc”, despre care nu ştie ce va aduce, Ligia Deca şi-a legat numele de o reformă, croită după o nouă modă, care ar putea reduce distanţa între educaţie şi mutilare, şi asta între zidurile şcolii, unde tânărul învaţă să gândească independent şi să atingă apogeul legitim al oricărui proces formativ.
