La 2-1 pentru Astra, aseară, în finala Cupei României, când speranţele noastre, tonice până atunci, începeau să se năruie, ei bine, mijlocaşul Dan Nistor a prins torpila aceea luminoasă de la circa 25 de metri, cum nu vezi nici în Premier League, la care portarul Astrei, M. Popa, n-a avut ce face. A fost momentul cheie al partidei, care ne-a trimis în prelungiri. Tot Dan Nistor, în zi fastă, dăduse pasa aceea filtrată, din care Andrei Ivan deschisese scorul. Revenind în meci, Craiova şi-a adjudecat trofeul, prin realizarea spectaculoasă a lui Screciu, inspirat introdus în teren. Finala competiţiei KO, nu s-a dezminţit. Fiindcă Astra –o echipă retrogradată- determinată, mobilizată la maximum, putea pune mâna pe trofeu. Şi nu era nici o minune. Dar, Cupa e în Bănie. E mult mai greu să iubeşti, decât să faci ironii ieftine care devin stupide, aşa cum e destinul oricărei ironii. Cum a egalat Astra Giurgiu, la 1-1, nu se mai pune. Fiindcă detest mica şi marea făţărnicie, nu voi face nici un efort pentru a-mi ascunde bucuria adâncă şi cu totul personală, pe care am încercat-o la sfârşitul finalei. Aşa cum Humphrey Bogart îi spunea lui Ingrid Bergman, ireal de frumoasă, în nemuritorul film „Casablanca” –replica aceea memorabilă- „E o plăcere să te pot privi”, tot aşa îndrăznesc să scriu, şi îndemnul vine de la Radu Cosaşu, e o plăcere să avem Cupa României în Bănie. Pentru a doua oară în ultimii trei ani. Bravo tuturor, jucătorilor, dar şi minunatei galerii, care s-a aventurat temerară până la Ploieşti, pentru a-şi susţine echipa de suflet! Un trofeu, cum e Cupa României, la marginea unui sezon în care am avut de toate, inclusiv o doză de încredere la un moment dat că putem câştiga campionatul, e până la urmă o consolare. Deloc palidă.
