La Liga: Atletico Madrid – campioana Spaniei

0
419

După 7 ani de la ultimul său trofeu, Atletico Madrid este din nou campioana Spaniei, prin victoria (2-1) pe terenul celor din Valladolid în etapa a 38-a, care a pus capăt sezonului. Real Madrid victorioasă in-extremis cu Villareal termină pe locul doi. Este al 11-lea titlu pentru Atletico Madrid, care a terminat pe locul doi în 2018 şi 2019. A fost o ultimă etapă de campionat cu enorm suspans: Real Madrid, la 2 puncte distanţă de Atletico, a sperat într-un pas greşit al acesteia, ceea ce la un moment dat se prefigura pe „Jose Zorilla”, fiindcă Oscar Plano, mijlocaşul ofensiv al gazdelor deschisese scorul. Dar surpriza mare era şi la Madrid, unde finalista Ligii Europa, Villareal, conducea din min.  20 prin golul lui Yeremi Pino, de numai 18 ani. În fine, A. Correa (min. 57) a egalat şi Luis Suarez (min. 67) a înscris golul eliberator pentru Atletico Madrid, al 21-lea gol al său în 32 de meciuri, care de fapt aducea titlul echipei lui Diego Simeone. La Madrid, Karim Benzema (min. 87) şi Luka Modric (min. 90+2) au întors rezultatul, dar în zadar. A fost un sezon excelent pentru Luis Suarez în vârstă de 34 de ani, pus pe liber în vara trecută de FC Barcelona. Diego Simeone se află la al doilea titlu după cel din 2014, are două finale de Liga Campionilor (2014, 2016) şi o finală de Liga Europa (2018).