Un an de la atentatele de la Bruxelles!

0
70

La-Libre.be_Momente de reculegere, ieri-dimineaţă, la Bruxelles, începând cu aeroportul Zaventem, continuând cu numeroase ceremonii de recunoştinţă, în cursul zilei, şi cu o slujbă religioasă, aseară, la catedrala Saints Michel-et-Gudule, la un an de la atentatele care au făcut 32 de morţi şi peste 320 de răniţi în capitala Belgiei. De aproape un an, o comisie parlamentară de anchetă examinează toate informaţiile disponibile referitoare la atacurile de la aeroportul Zaventem (dublul atac sinucigaş) şi staţia de metrou Maelbeck. Sunt consemnate peste 150 de audieri de poliţişti, magistraţi, oameni politici, şefi de servicii de informaţii, şi examinate peste 5.000 de documente, pentru a se găsi răspuns la o întrebare cardinală: aceste atacuri, cele mai grave din istoria ţării, puteau fi evitate, dacă statul, mai ales, preocupat de reformarea în permanenţă a instituţiilor sale, n-ar fi eşuat în misiunea sa de protecţie? În cursul unei percheziţii în apartamentul soţiei unuia dintre inculpaţi, Mohamed Bakkali, poliţiştii au descoperit imagini cu directorul centrului nuclear Mol. Ministrul de interne şi securitate, Jan Jambon, naţionalist flamand, a dat răspunsurile proprii, fără a mai aştepta concluziile comisiei parlamentare. „Problema este de a şti dacă guvernul, poliţia, justiţia, serviciile de informaţii au comis erori”. Complicat rămâne orice răspuns, după cum nici cel oferit de Jan Jambon nu este suficient de elocvent. A vrut să-şi dea demisia, la două zile după atentate, împreună cu omologul său de la justiţie Koen Geens, întrucât unul dintre teroriştii de la aeroportul Zaventem, Ibrahim El Bakraoui, a fost scăpat „din mâini”, la 11 iunie 2015 (fusese interceptat la Gaziantep – frontiera turco-siriană), în urma unor erori prezumate ale unui ofiţer de legătură din poliţia belgiană, în Turcia, desemnat pe lângă ambasada de la Ankara. Ministrul de Interne susţine că nu dispunea de informaţiile necesare, nici din partea autorităţilor turce, nici din partea justiţiei belgiene pentru reperarea viitorului kamikaze, expulzat de Ankara cu 8 luni înaintea atentatelor de la Bruxelles. Scandalul a fost imens, în urmă cu un an, demisia lui Jan Jambon iminentă, fiind refuzată in extremis de prim-ministrul, Charles Michel. Lecţia trasă? Nimeni nu se hazardează să vorbească despre aşa ceva. Se spune, în schimb, că serviciile belgiene de informaţii rămân subdimensionate şi suferă de un pilotaj politic în coordonarea cu poliţia judiciară, poliţiile locale, parchete şi aşa mai departe. Adică eterna „amiciţie” între flamanzi şi waloni. Măsurile antiteroriste adoptate nu au fost deplin conjugate cu inhibarea expansiunii islamismului radical şi violent finanţat de ţări străine. Se subînţelege că după atentate au ieşit în evidenţă numeroase lacune grave. Presa belgiană, care îşi pune multe întrebări, evocă filmul zilei de 22 martie 2016: ora 7:58 o primă explozie, la aeroportul Zaventem, urmată de a doua; ora 9:32 o a treia explozie, în staţia de metrou Maelbeck. Bruxelles-ul, inima Europei, este tot timpul în alertă. Poliţia caută suspecţi care apar pe camere de supraveghere ale aeroportului Zaventem şi percheziţiile nu mai contenesc. Dar e greu. Cotidianul „Le Soir” publică un editorial intitulat „Ce n’est pas le fin, c’est le debut”, atenţionând asupra lipsei de eficacitate a poliţiei belgiene. „The Independent” vorbeşte de obscuritate în inima Europei. În Belgia, divizarea identitară a ţării întreţine radicalizarea tinerilor musulmani, mai accentuată faţă de Franţa şi Marea Britanie. Cea mai mare parte a tinerilor musulmani din Franţa sau Marea Britanie se consideră francezi sau britanici. Ce trebuie să se considere un tânăr marocan născut la Bruxelles? Walon, flamand sau bruxellez? Oricâte explicaţii s-ar găsi şi oricâte circumstanţe s-ar putea evoca, este clar că la nivelul serviciilor de informaţii, de pe continent, cooperarea antiteroristă are destule fisuri. Asta ştiu jihadiştii. Este una dintre concluziile ziariştilor Christophe Lamfalussy – mare reporter la „La Libre Belgique” şi Jean Pierre Martin – mare reporter la RTL, în cartea lor „Molenbeek sur jihad” (Ed. Grasset, 2017).  Dovadă, recrudescenţa atentatelor. După 7 ianuarie 2015, 13 noiembrie 2015, 22 martie 2016, Europa ştie că poate fi fragilă. Discuţiile de altă natură sunt „apă de ploaie”. O reflecţie: faptul că serviciile de informaţii de la noi îşi fac, cu prisosinţă, datoria, fiindcă şi-o fac, pare ceva… absolut firesc. De profesionalismul „anonimilor” se pomeneşte rar. Ori ei apără spaţiul Schengen şi e greu de crezut că ar putea confunda rubrica „36.2” (infracţiuni de drept comun) cu rubrica „36.3” (semnale de risc la siguranţa de stat). În loc de concluzie: munca judecătorilor constituie inima dispozitivului antiterorist, menţiona Marc Trevidici, fost judecător antitero, la RTBF. Pionierii jihadului nu comunicau prin twitter, facebook sau snapchat.