Scrie Liviu Alexa, un jurnalist hârşit de investigaţie, cu destul fler probat de-a lungul timpului, pe pagina sa de socializare: „Dis de dimineaţă am fost sunat de către fostul deputat Cristian Rizea aflat acum la Chişinău, în exil –n.r. în urma unei condamnări definitive de 4 ani şi 8 luni, pentru trafic de influenţă, dispusă de Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie- care mi-a cerut ajutor în promovarea unei bombe de proporţii, un video şocant despre un mare lider PSD”. Jurnalistul susţine că şi-a dat seama despre ce înregistrare este vorba avertizându-l să aibă grijă dacă îi dă drumul, fără să facă precizările de rigoare, ba chiar s-a arătat convins că „nu este vorba despre Lia Olguţa Vasilescu în filmuleţul respectiv, ci despre o tănţică durdulie ce seamănă cu primarul Craiovei”. Dar atât. M-am abţinut cât am putut să enunţ vreo părere, pentru a nu fi acuzat de vreun parti-pris. Ştiind câte ceva despre startul în politică al actualului primar al Craiovei, fiindcă a trecut prin redacţia noastră, putem spune că a fost în prima tinereţe, poate a şi rămas –nu asta discutăm- o femeie cu un fizic plăcut. Maneaua „Toate diamantele” pe care dansează femeia roşcată, nu are mai mult de un an şi jumătate de la lansare. În urmă cu 10 ani, actualul primar al Craiovei nu-şi schimbase culoarea părului. Nu intrăm în alte detalii, fiindcă vorba poetului Marin Sorescu, asta ar semăna „a cârdăşie”, dar fake-news-ul aberant, produs modest de rigolă s-a rostogolit pe WhatsApp-urile din România atingând o cifră mare de vizualizări. Există însă şi o limită a abjecţiei. Primarul Craiovei s-a apărat singură pe pagina sa de socializare cu firească decenţă, demontând pe cât i-a stat în putinţă, cu argumente peremptorii „producţia jegoasă”, trucajul inabil confecţionat. Nimic altceva decât o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia neruşinării. Nici nu e vorba de pornografia propriu-zisă, care în anumite condiţii poate fi de o paradoxală candoare. E vorba de o nonşalanţă fără criterii, de exhibiţionism agresiv, de o suspensie, nu a oricărei valori morale şi bună creştere, ci a discernământului, de disoluţia sfielii, a scrupulelor, a oricărei cenzuri interioare. Femeia în discuţie are familie, are un copil la şcoală, are o demnitate publică, notorietate, dacă mai contează, şi se află unde se află prin vot popular. Fireşte pe WhatsApp-urile din România, şi nu numai, circulă tot felul de năzdrăvănii, cu frecvente alunecări în penumbrele obscenităţii cotidiene, ambianţa autohtonă având particularităţile ei. De vulgaritate. Vorbe spuse pe şleau, imagini deocheate ş.a.m.d., s-au mai văzut. Filmul cu pricina nu e o juvenilă insolenţă, nu e partea de umbră a vieţii şi tot ceea ce în noi înşine este infrecventabil, este o mizerie care colcăie în fibra unor rătăciţi mental, ce îşi agrementează existenţa cu un torent de insanităţi, chiar şi înaintea Crăciunului. Vremea lor e în toi. Pot fi încredinţaţi de un lucru: nu şi-au nimerit victima, prea puţin intimidată de incompatibilităţi şi absurd. E prea călită, scârbită de câinoşenia umană, nu rareori sufocantă. Trăim parcă din totdeauna în fermentaţia unui purgatoriu, care nu se mai termină, ne încredinţează undeva Andrei Pleşu. Rezultatul? Un peisaj hilar şi dramatic. Ne mişcăm neîncetat între sublimitate şi scârbă. Aşa e lumea, aşa sunt vremurile.
