Cadet pentru o zi la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova

0
2027

În cadrul  seriei de acţiuni ,,Săptămâna cadeţilor”, derulat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României,  astăzi, 22 octombrie, la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a proiectului pilot  ,,Cadet pentru o zi”.

Prin această iniţiativă, Ministerul Apărării Naţionale şi-a propus să realizeze schimburi de experiență între instituţii militare şi civile de învăţământ, contribuind la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ-educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ, în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora.

Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” a fost gazdă pentru 50 de elevi din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional “Ion Minulescu” şi Şcoala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” din Slatina, elevi selecţionaţi pe bază de voluntariat.

În dimineaţa zilei de 22 octombrie activităţile au debutat cu prezentarea instituţiei de învăţământ militar liceal, a rezultatelor obţinute de panduri şi cu echiparea în ţinută militară a oaspeţilor.

Pe parcursul zilei, elevii voluntari au avut posibilitatea să se  familiarizeze  cu activităţile desfăşurate într-o instituție militară de învățământ.  Au participat la activităţile curente zilnice specifice şi au fost iniţiaţi în “tainele milităriei”  în cadrul a 4 ateliere de lucru (instrucţie de front, instrucţia tragerii, instrucţie de specialitate – comunicaţii şi tabără militară).

În finalul activităţii ,,cadeţii” au împărtăşit bucuria unei experienţe deosebite, transmiţând mulţumirile lor şi, parte dintre ei, promisiunea că vor face tot posibilul pentru a deveni elevi ai Colegiului Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu”.