Elevii de la „Carol I”, onoare înaintaşilor, în Cimitirul „Sineasca”

0
790

În cadrul proiectului „Patrimoniul funerar – Tradiţie, memorie, Identitate”, derulat de echipa „Euroscola” a Colegiului Naţional „Carol I”, participantă la concursul naţional „Euroscola”, ediţia a X-a, 2017-2018, campania de informare şi promovare a patrimoniului local a continuat, în urmă cu două zile, cu o întâlnire – atelier de lucru în aer liber, privind tematica restaurării monumentelor funerare. Locul ales a fost Cimitirul „Sineasca” .

sineascaCei 24 de elevi ai echipajului de la „Carol I”, însoţiţi de cei doi profesori coordonatori, Alina Ioanicescu şi Petruţa Ungureanu,  au profitat de prezenţa în rândul lor a doi specialişti în domeniul restaurării:  Gabriela Mardale, lector univ. dr. la Facultatea de Teologie – Secţia Artă sacră, a Universităţii din Craiova, şi lector univ. dr. Emilian Popescu, din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, care este sculptor şi profesor de arte vizuale la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.

«Pentru acest eveniment a fost ales Cimitirul „Sineasca”, prin numărul mare de monumente de patrimoniu care fac din acest loc un adevărat muzeu în aer liber. Statutul este conferit atât de importanţa personalităţilor care îşi dorm somnul de veci aici (oameni politici, artişti etc), cât şi de arhitectura deosebită a numeroaselor monumente, acopere ale sculptorilor I. Mateescu, G. Monteverde, Franzoni şi Luigi Buzii, renumiţi artişti din familia Storck. După Bucureşti, Craiova este oraşul care deţine în patrimoniul său asemenea opere de artă. În faţa unor monumente de anvergură (Ulysee Boldescu, Toma Mar Ocneanu, Polina Russenescu, fam. Racoviţă şi Aman, Eugeniu Carada etc.) specialiştii le-au explicat tinerilor semnificaţia acestora şi necesitatea unor intervenţii rapide pentru evitarea degradării. Tinerii vor redacta liste de măsuri de protejare, argumentate ştiinţific, care vor fi înaintate administraţiei locale, sub sloganul „Să păstrăm vii grădinile de piatră ale Europei!”. Aşa vom păstra vie memoria înaintaşilor», a precizat prof.  Cristian Angel Stăiculescu.