Actorii craioveni, la Reuniunea Teatrelor Naţionale de la Chişinău

0
373

ChisinauÎn perioada 20 septembrie – 1 octombrie, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale al României şi Institutului Cultural Român organizează Reuniunea Teatrelor Naţionale, ediţia a III-a. În cadrul evenimentului vor fi prezentate producţii recente ale teatrelor invitate de peste Prut, ale teatrului-gazdă şi ale teatrelor naţionale din Republica Moldova.

 Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova va participa cu două spectacole: „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play”, de Sarah Ruhl, o comedie neagră în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu şi scenografia de Andreea Simona Negrilă, care se va juca marţi, 26 septembrie, ora 19.00, şi „Exploziv”, de Elise Wilk, în regia lui Andrei Măjeri şi scenografia Alexandrei Panaite, care va fi prezentat pe 27 septembrie, ora 19.00. Este pentru a treia oară când Naţionalul craiovean este invitat la întâlnirea de peste Prut.

La reuniunea de la Chişinău mai participă Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi Teatrul Naţional „Satiricus – I. L. Caragiale” din Chişinău, Teatrul Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul.