MRU şi gusturile sale sublime

0
37

Judecând după achiziţiile făcute pentru fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, pe vremea când acesta se afla în exercitarea atribuţiilor, în exclusivitate produse de lux, din fondul de protocol, se poate spune că gusturile domniei sale mergeau către fineţuri. În vremuri de recesiune, cu lumea disperată, din cauza neajunsurilor, ieşită în stradă, colecţia de loţiuni, parfumuri, creme, forfecuţe, pomezi, dezinfectante, odorizante şi, în plus, o listă de băuturi fine pentru gâturile cu fiţe, standardele rafinate ale premierului, repetăm, pe banii statului, nu erau perturbate. Fişele de magazie cu achiziţiile Guvernului pentru MRU au fost prezentate pe larg în presă, şi iniţiativa a aparţinut cotidianului „Jurnalul Naţional”. Nedumerirea este vecină cu perplexitatea. Întrebat despre toate acestea, Mihai Răzvan Ungureanu, altminteri persoană bănuit erudită, fost şef al SIE şi al diplomaţiei de la Bucureşti, s-a mărginit să zâmbească şi să afirme degajat: „Să nu discutăm despre prostiuţe”. Ori, dintre „prostiuţele” din meniul lui MRU nu lipseau carnea de vacă de Kobe, renumită pentru preţul luxuriant, caviarul, peştele dorada şi alte minunăţii ale gastronomiei de lux, asortate de vinuri de colecţie, sub etichete dintre cele mai gomoase. Fireşte, un premier nu poate fi servit la masa de prânz cu iahnie, ouă ochiuri cu jumări sau brânză cu ceapă şi salamuri obişnuite. Toate acestea garnisite cu apă plată, minerală sau sucuri fresh. În ideea că trebuie încurajat demagogul populist, ţoapa. Dar de-aici la sofisticăriile culinare şi băuturile fine, fără excepţie, în cantităţi suspecte, adevărate mofturi estetizante, e o distanţă. Iar MRU ne face să credem că „acolo sus” nu pot răzbi decât cinicii, că nu e nevoie de bună-credinţă şi de convingeri, de profesionalism şi, de ce nu, dragoste faţă de ţară, ci doar de abilitate adaptativă. Să ne amintim doar un fragment dintr-o declaraţie de-a sa, circumscrisă momentului: „Criza este doar pentru cei care nu doresc să muncească, doar pentru cei care nu sunt îndrăzneţi în realizarea proiectelor proprii, se trezesc târziu şi se culcă devreme”. Hotărât lucru, nu prea ştim să ne preţuim valorile. Interesant este însă altceva: unul era gustul privat al lui MRU şi alta atitudinea de pe scenă. Nu resimţea nici o inhibare între pasiunea pentru caviar sau peştele dorado, fiindcă se digeră uşor, şi bâlciul autohton. Poţi fi, în acelaşi timp, cultivat şi gurmand, dar şi pervers. Pe termen lung, exerciţiul acesta te poate sminti. Cât de departe poate să meargă dublul discurs? Putem urmări, aşadar, fără emoţie, evoluţia întortocheată a marii făgăduinţe intelectuale, atât de elogiată de Andrei Pleşu. Dar s-a găsit şi pentru el un partid, Forţa Civică, aşa că nu-l mai plângem. În tinereţea sa revoluţionară, deloc de imputat, Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru al Biroului CC al UTC. În această calitate, ca marcant reprezentant al judeţului Iaşi, a şi vorbit la Congresul al XIV-lea al partidului, în 1989. O banală întrebare nu ne dă pace: care ar fi fost oare reacţia sa de răspopit rapid, dacă la biroul şi eventual domiciliul unui înalt lider comunist al vremii s-ar fi descoperit însemnele unei sfidătoare opulenţe ca cea pe care şi-o permitea domnia sa? Ce-ar fi fost dacă la Sibiu, de pildă, la sediul Comitetului judeţean de partid, sau la reşedinţa fostului prim-secretar Nicu Ceauşescu, cunoscut pentru unele excentricităţi ale vieţii sale, s-ar fi descoperit asemenea liste de aprovizionare? Şi, slavă Domnului, îl bănuim şi acum pe Nicu Ceauşescu de mai multă înţelegere „pentru supuşi” decât cea etalată de MRU ca prim-ministru al Guvernului, faţă de năpăstuiţii ieşiţi în stradă.