Centrul Craiovei – imaginea în miniatură a întregului

0
61

Forţa economică a Craiovei este „mai puternică”, de la lună la lună. Atât de vizibil este acest aspect, încât, pe mai toate străzile din centrul municipiului Craiova întâlnim multe spaţii comerciale deasupra cărora atârnă mesajul „De închiriat”. Dezolantă imagine, dar mai ales emblematică pentru starea economică a oraşului, în timp ce, la alţii, nu mai ai loc să deschizi o afacere. Să mai amintim că, la câţiva metri de o celebră instituţie culturală – Filarmonica Oltenia – se află un magazin de îmbrăcăminte second-hand, în care suntem „curtaţi”, zilnic, prin flayere publicitare să cumpărăm inclusiv lenjerie intimă, desigur folosită! Libertatea comerţului este o măsură prin care se cuantifică sănătatea unei economii. Dar, de aici şi până la a permite o mixtură spaţială între activităţi de înaltă ţinută culturală şi comercializări de deşeuri textilate este cale lungă. Şi asta face diferenţa între marile municipii civilizate din România şi restul.

          Investiţiile în municipiul Craiova sunt, din nefericite, la un prag nesatisfăcător, pentru noi toţi. În afară de câţiva mari jucători pe piaţa alimentară şi constructoare de maşini, mediul de afaceri din municipiu este debusolant. Ironicul mesaj afişat pe pancarte în dreptul liniilor de tramvai: „Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forţei de muncă între cele două platforme industriale ale Polului de creştere Craiova” vorbeşte de la sine! Că, pe acest traseu călătoresc, în mare parte, doar elevi, studenţi şi pensionari este o altă certitudine. Multe dintre firmele pe profit din municipiu, oricum, au flotă proprie, iar angajaţii „se culeg” dimineaţa, unii pe alţii, cu maşinile de serviciu.

          Gradul ridicat de sărăcie a populaţiei din Craiova se vede, în aceste zile, şi prin cozile imense existente la plata impozitelor şi taxelor locale. Suntem, totuşi, într-o perioadă în care şi maimuţele zboară în spaţiul cosmic! Dar, la noi, nu poate fi vorba doar de o slabă gestionare a sistemul de plată electronică a taxelor, cât mai ales de dorinţa craiovenilor de a face o cât de mică economie la bugetul familial. Culmea este că nu din conformitate socială plătesc dările craiovenii, ci pentru a mai ciupi de la autorităţi echivalentul a câtorva kilograme de carne, fructe, etc.

Ofertă de spaţii comerciale

          O sumară plimbare prin centrul Craiovei ne scoate la iveală o constatare destul de neplăcută. Peste zece spaţii comerciale sunt, încă, neocupate. Sedii de bănci, patiserii, baruri, etc., toate sunt disponibile la a primi pe cineva, ce ar dori să deschidă o afacere în plin centru. Şi, nu oricare. Ci, al celui mai mare municipiu din regiune. Reticenţa de a investi bani şi energie pare să domine şi azi comportamentele antreprenorilor noştri. Dar, poate că nu ei sunt de vină, ci lipsa de perspectivă, de a prefigura un sens pozitiv afacerii lor.

          Privim şi spre trecători. Oameni din ce în ce mai simpli. Blazaţi, trişti, cu privirea „forând” în granit. Uneori, când cei micuţi mai cer un produs de patiserie, că slavă Cerului de ele nu ducem lipsă în centru, bunicii şi chiar mămicile dau un răspuns cinic: „Chiar vrei tu să stăm la coadă pentru o brânzoaică!?”. Şi, uite aşa, mai bine cele două generaţii privesc, minute în şir, la mişcările porumbeilor, căzând în reverii ce le fac să mai uite de greutăţile zilei.

Un pol al sărăciei, cu bătaie lungă

          Nivelul de salarizare în Craiova este unul destul de mic, în comparaţie cu celelalte mari municipii reşedinţă de judeţ. Datele statistice pălesc în faţa evidenţei, iar salariul mediu net, concret, nu are nicio importanţă, atâta timp cât marea majoritate a angajaţilor este plătită cu puţin peste minimul pe economie. Că la însumarea acestora cu câteva salarii de ordinul miilor de lei rezultă un salariu mediu net de aproape 1.700 lei este tot un artificiu matematical. Când, pe mai toate străzile din centrul Craiovei găsim rânduri disciplinate de oameni la a fi, ulterior, posesorii de scurtă durată, a unui covrig, este clar că, pentru a urca economic, mai avem cale lungă.

          Dispariţia industriei a făcut ca populaţia Craiovei să fie din ce în ce mai îmbătrânită. Tinerii absolvenţi sau nu, de liceu sau facultate, ne părăsesc cu speranţe numai de ei ştiute. Când în Craiova posturile de asistent medical sunt blocate şi titularele lor pleacă câte 4-5 ani peste hotare, dar postul le rămâne suspendat, fără ca cineva să fie încadrat în locul lor; când în învăţământ este un genocid, elevii ajungând doar o masă de umplutură, sterilă, fără altă menire decât aceea de a perpetua o reţea şcolară stufoasă, inutilă şi închistată în acte birocratice, patronată de cadre didactice atinse de cel mai puternic „autism” profesional din ultimul sfert de veac; când angajatorii privesc angajatul ca pe un banal număr de legitimaţie de serviciu şi doar atât; şansele să întâlnim o transformare viguroasă a centrului Craiovei sunt minimale. Ca de altfel ale întregului municipiu.

Tot în boul care trage…

          Suntem în postul Paştelui, o perioadă de reculegere, analizare interioară profundă, dacă mai putem fi capabili de aşa ceva. Este dificil de realizat într-o lume plină de iluzii, de nevoi artificiale, de hedonism ajuns la paroxism. Or, dacă noi plebea ne-am abrutizat, într-atât încât nu mai scoatem privirea din ecranul telefonului mobil iar elevii se destăinuie în autobuze că: „am dormit trei ore la şcoală, sunt fresh”, „am fost doar o oră, azi, la liceu şi mă grăbesc că am o şustă, cu una, la Orizont”; ne-am fi aşteptat ca măcar din partea autorităţilor să avem parte de ceva nobil. Nu de alta, dar îi bănuim de inteligenţă şi viziune în a rezolva problemele noastre.

          Însă, dacă tu, autoritate publică locală, prin agenţii tăi de mucava, faci un control al comerţului din Piaţa Centrală şi printre toţi hulpavii acoperiţi de acte false de acolo rosteşti: „Cine are nevoie de ouăle astea? Luaţi-le şi împărţiţi-le!” şi laşi trogloditul de bătrân autentic fără măcar un ou în găleată de 10 litri, pe motiv că săvârşeşte fapte de comerţ ilicit, înseamnă că nu ne mai revenim „la mansardă”. O violenţă socială absurdă, care nu va face decât să se multiplice pe mai toate palierele vieţii în comun.

Avem cu ce, dar n-avem cu cine!

          Şi, dacă tot vorbim de centrul Craiovei să mai punctăm că, decorticatul seminţelor este o virtute locală. Când, prin Râmnicu-Vâlcea, declarat cel mai curat şi ozonat oraş din România, cu ani buni în urmă, pe piaţa de taximetre existau mărci de excepţie din lumea auto germană, la noi nici nu se trecuse de atotputernicul Matiz. Acelaşi lucru îl putem constata şi în Drobeta Turnu Severin. Poate nu sunt oameni mai inteligenţi acolo, poate nici mai cultivaţi spiritual, dar au înţeles, demult timp, că dintre virtuţile urbane civilizaţia este cea mai plăcută ochiului. E drept şi amenzile au fost uzitate o bună perioadă de timp. Poate că nu ar strica nici la noi o severă monitorizare a faptelor antisociale. Oricum, costurile administraţiei locale cu ştergerea urmelor de comportament necivilizat sunt ridicate. Trecem cu vederea că este an electoral, dar cândva ar trebui să se înceapă şi de jos.

          Câini de rasă agresivi plimbaţi fără botniţă prin locuri aglomerate, deşi legea o sancţionează; obsedaţi sexuali care hărţuiesc tinere în autobuzele RAT-ului, ce sunt la un mic pas de comiterea unor tentative de viol; fumatul în şcolile generale, cu toate că e interzis; comercializarea de ţigări la bucată şi alcool minorilor – ei bine, pentru toate astea nu cumva funcţionarii publici îşi cam iau salariile grase de pomană? De ce se permite la nesfârşit o stare de lucruri dezgustătoare, ce poate fi reglementată simplu şi rapid, prin doar câteva acţiuni? Cui foloseşte menţinerea Craiovei în mocirla comportamentală în care a decăzut?