Speranţă în Ucraina

0
64

De la o zi la alta, în ultimele două luni şi jumătate, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi-a erodat treptat toată legitimitatea rămasă, conferită prin votul popular din 2010. Avid de putere, obsedat de improbabila realegere în 2015, dacă nu mai devreme, fiindcă ieri a anunţat o serie de concesii, între care şi „alegeri prezidenţiale anticipate”, preşedintele ucrainean s-a văzut prins într-un joc dificil de decriptat. Totul a început, aparent, la 21 noiembrie anul trecut, când a refuzat semnarea Acordului de asociere cu UE, negociat în timp, în favoarea unei apropieri de marele vecin – Rusia – e drept, în schimbul unor avantaje economice de luat în seamă. Jocul la două capete i-a adus în centrul Kievului respiraţia fierbinte a opoziţiei, amestecând dialogul şi medierea cu fermitatea cazonă, derapată în represiunea sângeroasă a menifestanţilor, Viktor Ianukovici a probat o formă de orbire la determinarea detractorilor săi. Deşi, în 2004, fusese nevoit să accepte vocea străzii, văzută ca un complot. La o întâlnire cu liderii opoziţiei, după ce a martelat, timp de două ore, asupra faptului ca „Maidanul să înceteze”, a redus contestarea la prezenţa unor extremişti. Ori, chiar dacă aceştia nu lipseau, Maidanul nu se reducea doar la ei. Viktor Ianukovici n-a luat niciodată decizii pripite, susţine Dmytro Ortruşko, de la Institutul Gorshenin. Dar nici bine cumpătate. După triumful în faţa Iuliei Timoşenko în 2010 şi accesul în Palatul Mariinski, a cerut revenirea la constituţia din 1996, mai exact la prerogativele prezidenţiale prin care subordona posturile cheie ale statului şi regiunilor de la Justiţie, Fisc, până la serviciile de securitate şi militare. Influenţele multiple, uneori divergente, în al căror „câmp” a intrat, i-au sporit vulnerabilitatea. Chiar în faţa vecinului rus, liderul ucrainean este perceput ca „vândut Moscovei”. Legenda spune că pe când era premier, preşedintele rus ar fi refuzat să-i întindă mâna, dar, chiar dispreţuindu-l, Vladimir Putin ştie că singura persoană de care ascultă este chiar el, confirmă surse diplomatice. În estul ţării, liderul ucrainean este văzut ca şeful familiei, prin apetitul pentru afaceri fără limite. Fii săi – Viktor, vicepreşedinte al Federaţiei Automobilelor din Ucraina şi deputat al Partidului Regiunilor, şi Aleksander, patronul Băncii de Dezvoltare din ţară, deţin împreună o avere de peste 510 milioane dolari potrivit „Forbes”, ediţia ucraineană. Într-o ţară afectată de corupţie, fostul guvernator al Doneţk-ului trebuie să ia în calcul oligarhii, care ţin economia. El însuşi fiind o creaţie a lui Rinat Akhmetov, omul cel mai bogat al ţării, sponsorul principal al partidului prezidenţial care, prudent, alternează susţinerea cu critica. Această confluenţă a intereselor amestecate a unui lider încurcă ieşirea din criză. Comportându-se ca un animal rănit, notează Dmytro Ortruşko, nu va ceda. În comunicatul oficial publicat ieri pe site-ul preşedinţiei ucrainene, Ianukovicia acceptat o revenire la Constituţia din 2004, pe vremea „revoluţiei portocalii”, care favorizează parlamentul în detrimentul preşedinţiei şi formarea unui guvern de uniune naţională. Nu s-a precizat nimic despre momentul în care aceste reforme vor fi materializate. După concesiile lui Viktor Ianukovici şi declaraţiile de acceptare ale opoziţiei, şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a menţionat că părţile sunt pe punctul de a semna un acord de încetare a crizei în Ucraina. Se menţionează, cu discreţie, eficienţa cooperării triunghiului Frank Walter Steinmeier- Radoslaw Sikorski-laurent Fabius care, timp de şase ore, au discutat, joi, cu şeful statului ucrainean, Viktor Ianukovici, în palatul prezidenţial. „Triunghiul de la Weimar”, această cooperare trilaterală, născută după căderea zidului Berlinului, a fost reunită în formula completă.