Expoziţie cu vânzare dedicată crescătorilor de oi şi capre

0
169

Atmosferă de sărbătoare, ieri, în târgul de la Segarcea. Crescătorii de ovine şi caprine din judeţul Dolj şi-au dat întâlnire cu ocazia unei expoziţii care capătă consistenţă de la an la an. Evenimentul a avut simbolistica lui aparte: vocaţia de buni crescători de animale şi perenitatea unei tradiţii. Curioşii care au trecut printre cele 20 de standuri amenajate au putut admira exemplare autentice din rasele autohtone, dar şi din cele de import – aşa cum ar fi rasele Saanen, Alpină franceză sau Anglo-nubier. Cel mai scump a fost un berbec cu o greutate de peste o sută de kilograme, pentru care s-a cerut un preţ de 2.500 de lei. Astfel de evenimente sunt frecvent organizate şi în alte zone ale ţării, dar şi în state membre ale Uniunii Europene, în care creşterea animalelor are tradiţie. O precizare merită evidenţiată: fără a exista o zonare a speciilor de animale în judeţul Dolj, crescătorii manifestă, în ultimii ani, un interes sporit pentru ameliorarea efectivelor autohtone, prin infuzii de rase străine, graţie importului de material de prăsilă din alte ţări. Totul pentru randamente sporite de lapte şi carne.     

„Ziua oierilor”, cum a fost botezat evenimentul de ieri, a fost organizată pentru cel de-al treilea an consecutiv de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Dolj, cu sprijinul administraţiei locale a oraşului Segarcea. Evenimentul a avut priză la public, mai ales printre crescători, care au venit să-şi expună exemplarele de referinţă. Au fost prezentate ovine din rasa Ţurcană şi, cum spuneam, capre din rasele Saanen, Anglo-nubier, Alpină franceză, Boier sau Carpatina. „Este cea de-a treia ediţie pe care o organizăm. Avem cam 20 de standuri cu crescători de oi şi capre din tot judeţul. Anul acest nu avem decât din Dolj, dar sperăm ca în anii următori să colaborăm şi cu crescători din alte judeţe. E o ocazie bună să schimbe între ei animale, să amelioreze rasele şi să tindă spre unele mai bune. Mai ales că în ultimul timp apar tot felul de rase care pot să dea un randament mai bun. La capre, spre exemplu, Saanen-ul poate să ajungă şi la patru litri, mult mai bine decât rasele româneşti. Sunt însă mai greu adaptabile. Crescători sunt, iar în opinia mea cea mai bună zonă din judeţ în ceea ce priveşte creşterea oilor şi a caprelor este Galicea, dar de calitate sunt şi aici, la noi, la Segarcea”, a declarat Sorin Jianu, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Dolj.

Diplome şi cupe pentru crescători

Expoziţia de ieri a fost una cu vânzare, iar cele mai bune exemplare prezentate au fost premiate de organizatori cu diplome şi cupe. Au contat talia, autenticitatea rasei, dar şi numărul de animale pe care proprietarul le deţine. „Preţurile sunt mai mici decât anul trecut şi valorificarea s-a făcut pe exponat, nu pe kilogramul de carne vie. Cel mai scump exemplar din expoziţie a fost un berbec pe care s-a cerut un preţ de 2.500 de lei, cam la 100 de kilograme. Nu a mai fost ca la prima ediţie să-i chemăm noi pe crescători la expoziţie. De data aceasta au cerut ei să vină cu animalele. Se vor face şi premieri. Vom acorda diplome şi cupe. În funcţie de talie, dar contează şi numărul de animale pe care crescătorul le are în proprietate”, a explicat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Dolj.

La Segarcea au fost prezenţi, în exclusivitate, crescători consacraţi în această îndeletnicire pentru care foarte importantă este  dobândirea de notorietate. În aceste condiţii, nici nu mai e de mirare că unii dintre aceştia nu au ezitat să cheltuiască şi câteva sute de euro pentru a achiziţionarea exemplarelor dorite. „Pentru mine creşterea animalelor este o pasiune. Avem capre din rasele Saanen şi Anglo-nubier. Am fost la Oradea şi am cumpărat două exemplare care ne-au costat 550 de euro fiecare. Dar, zic eu, că merită. Sunt mult mai mari. Cele din rasa Saanen sunt un fel de Holstein a vacilor: dau patru litri de lapte, iar un mascul poate ajunge să cântărească şi 90 de kilograme. În ceea ce priveşte rasa Anglo-nubier, laptele este de două ori mai gras. Este adevărat însă că sunt şi mai greu de întreţinut. Problema noastră este însă că nu avem piaţă de desfacere”, a mărturisit Marius Ghidiceanu, din satul Covei, comuna Afumaţi.

„Marea noastră problemă este lipsa păşunilor”

Dan Constantin

Unul dintre crescătorii autentici de ovine este Dan Constantin, de la Cetate. Acesta deţine un efectiv de oi de invidiat: nu mai puţin de 1.800 de capete. Pe cât de multe animale, însă, tot pe atâtea şi problemele. „Am un efectiv de 1.800 de oi din rasa ţurcană. Rasa românească este mai adaptată la clima zonei, e mai puţin pretenţioasă la schimbările bruşte de temperatură dintre anotimpuri. Marea noastră problemă este însă lipsa păşunilor. Nu se dă o lege clară care să stabilească exact cum stau lucrurile. Ar fi logic ca în funcţie de câte animale ai, atâta suprafaţă de păşune să primeşti. Nu e normal ca eu cu 1.800 de oi să am tot atâta suprafaţă ca unul cu 500 de animale”, a afirmat Dan Constantin, care nu a întârziat să puncteze şi alte dificultăţi pe care crescătorii de ovine trebuie să le depăşească:

Sunt multe problemele pe care statul român, implicit administraţia locală, trebuie să le rezolve. Au tăiat din subvenţie 10 lei şi au adăugat la impozit încă atât. Automat noi am pierdut 20 de lei din cât luam. Mai bine nu ne mai dau subvenţia, că oricum mai mare bătaia de cap. Trebuie să completăm o mulţime de acte în loc să ne ocupăm de oierit. Vă spun un exemplu de cum s-a înrăutăţit situaţia. Anul trecut am vândut un tir cu miei, anul acesta la acelaşi tir am pierdut 30.000 de lei. Trebuie să plătesc şi ciobanii pe care îi am angajaţi. Am zece oieri pe care îi plătesc. Cu tot cu mâncare, ajung la 2.200 de lei pentru fiecare într-o lună. Mai intervin şi pierderile de efectiv, din diferite motive”. La aceste cheltuieli directe mai trebuie adăugat costul furajelor concentrate, indispensabile în sezonul de iarnă pentru buna întreţinere a animalelor.

Lăsaţi să se descurce „cum pot”

Ceea ce afirmă Dan Constantin susţin şi alţi crescători de animale. În absenţa unui program clar privind ameliorarea pajiştilor, sub aspectul îmbunătăţirii compoziţiei floristice, prin fonduri europene sau de la bugetul statului, revigorarea acestui domeniu de activitate rămâne iluzorie. Practic, de aşa ceva nu se discută în nicio împrejurare: nici la nivelul localităţilor care deţin efective mari de animale, nici la nivelul judeţului. Ca să nu mai vorbim de absenţa totală a fabricilor de procesare de a laptelui. Lăsaţi să se descurce „cum pot”, în absenţa oricărei strategii, crescătorii de animale mai mult se chinuiesc, nu puţini fiind tentaţi să abandoneze o îndeletnicire de tradiţie, cu rostul ei, dar mai ales importanţa ei în aprovizionarea populaţiei, şi, de ce nu, în crearea unor disponibilităţi pentru export. Mai nou, se prefigurează o altă ameninţare legată de suprimarea pajiştilor, prin prevederile Legii nr. 165/ 2013 de retrocedare a terenurilor agricole.

O concluzie

Evenimentul în sine, aşa cum menţionam, este unul lăudabil. El evidenţiază o stare de fapt. Anumite tendinţe timide care există în judeţul Dolj privind evoluţia efectivelor de caprine şi ovine. Chiar dacă paşii sunt timizi, ei însă există. Cu un plus de interes „decizional”, fireşte, starea de lucruri s-ar putea îmbunătăţi. Şi spunând asta ne gândim în primul rând la creşterea ponderii efectivelor de rasă, în detrimentul celor autohtone – adaptate condiţiilor de mediu, dar cu randamente (lapte, carne) mult mai mici.