Baroul Dolj sărbătoreşte astăzi, la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, „150 de ani de avocatură modernă în România”, celebrând de fapt apariţia primei legi promulgate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (nr.1709/4 decembrie 1864), prin care se înfiinţau barouri în judeţele Iaşi, Ilfov şi Dolj. Faptul că Baroul Dolj este între primele apărute la nivelul ţării, augmentează simbolistica evenimentului. Cu o istorie densă, conferită de anvergura morală a unor autentici slujitori ai actului de dreptate, deopotrivă remarcaţi şi prin fapte civice în slujba comunităţii, Baroul Dolj se poate considera depozitarul unei istorii nescrise a Craiovei şi, de ce nu, a întregii zone geografice. În prezent, Baroul Dolj numără peste o mie de avocaţi înscrişi, dintre care 750 profesează efectiv. Se spune că medicul, avocatul şi preotul au misiuni specifice în orice societate. Cel dintâi vindecă trupurile bolnave, avocatul apără onoarea şi libertatea periclitată, iar preotul vindecă sufletele încărcate de păcat. Dacă preotul divulgă taina încredinţată sub patrafir poate fi excomunicat. Dacă medicul, din neatenţie sau incompetenţă, curmă viaţa bolnavului, este un monstru. Dacă avocatul face pledoarie în acuzarea clientului, devine auxiliar al poliţiei şi anexă a procurorului, este un diavol, spunea Petre Pandrea. Şi câte a mai tras, chiar din partea celor pe care i-a apărat şi i-a scos din închisoare. De multe ori, avocatul trebuie să rămână lângă clientul său, desfiinţat de glasul mulţimii manipulate perfid de cei lipsiţi de scrupule. Ca profesie eminamente liberală, avocatura nu este seducătoare, dar în universul restrâns al procedurii judiciare avocatul reprezintă speranţa unui proces corect şi rezonabil, al evitării erorii sau garanţia recunoaşterii limitelor legislative şi probatorii în duelul uneori onest, alteori funest, cu magistraţii. O confruntare dură, în care apărătorul de profesie, cu vocaţie şi înzestrat cu harul discursului, trebuie să-şi asume curajul luptei cu autorităţile statului. Avocatul este, dacă vreţi, un actor, cu rolul său esenţialmente etic, între individul răufăcător sau abuzat şi statul victimă sau siluitor, a cărui pledoarie, judecată de magistraţi, trebuie să permită societăţii să-şi recapete echilibrul. Avocatul este mandatarul instinctului de apărare, cu orice preţ, al fiinţei umane, ce-şi refuză capitularea sau vinovăţia. El este speranţa unei judecăţi drepte şi echitabile. Neîndoielnic, vor fi auzite astăzi pledoarii mult mai articulate, suficient de persuasive pentru profesia în discuţie. Altceva ar merita poate readus în atenţie. A fost o vreme când viaţa cetăţii noastre, şi referirea vizează mandatul primului decan al Baroului Dolj, primar al Craiovei, Gheorghe Chiţu, om de spirit, cu relief, când ceea ce numim elita intelectuală – adică solidaritatea celor buni, care slujesc interesul public, nu comunitatea celor puţini, care au reuşit grădinărindu-şi propriile interese – se rezema pe aristocraţia competenţei, reprezentată precumpănitor, dacă nu exclusiv, de membrii Baroului Dolj. Vremurile care au pus la grea încercare însăşi existenţa profesiei la un moment dat, au indus o firească decuplare a avocaţilor craioveni de viaţa cetăţii. Un alt aport, de factura celui evocat, este greu de atins. Dar merită încercat, printr-o potenţare a ceea ce numim spirit civic, fiindcă, la fel ca altădată, cetatea resimte nevoia unui suflu rafinat. Şi acesta poate veni, dacă nu cumva greşim, şi din partea Baroului Dolj, cu tot ceea ce înseamnă acesta. De ziua lor, avocaţii Baroului Dolj merită recunoaşterea de circumstanţă.
