Pregătire pentru Ziua Europeană a Limbilor

0
336

eleviLa iniţiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor (ZEL) este celebrată, în fiecare an, în data de 26 septembrie, începând din 2001, fiind marcată de un număr din ce în ce mai mare de evenimente şi vizitatori, pe site-ul dedicat acestei manifestări. Există numeroase moduri de celebrare, în funcţie de timpul şi de mijloacele aflate la dispoziţie.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este implicat în acest fenomen, trimiţând în teritoriu o notă telefonică adresată atât cadrelor didactice cât şi elevilor. «Cadrele didactice care organizează activităţi cu prilejul ZEL îşi pot promova iniţiativele la nivel european, înregistrându-le pe site-ul dedicat ZEL, la adresa http://edl.ecml.at/Events/EventsDatabase/tabid/1772/language/ro-RO/Default.aspx. Acolo se află şi informaţii privind modul de participare şi de promovare a evenimentului, precum şi baza de date a ZEL. În acest an, se doreşte stabilirea unui record mondial, în cadrul ZEL: se poate trimite un scurt videoclip în care să fie precizat motivul pentru care este plăcută o anumită limbă. Persoane, grupuri şi organizatori de evenimente din cât mai multe ţări se pot implica în încercarea de a stabili recordul, prin crearea unui videoclip cu tema „Iubesc o limbă, pentru că…”.

Activităţile derulate cu prilejul ZEL pot fi înscrise pe site-ul dedicat manifestărilor, trimiţând tabelul referitor la activităţile programate, în word, pe adresa rodicamighiu@gmail.com», se precizează în comunicatul ISJ Dolj, semnat de prof. Ani Drăghici, inspector pentru proiecte educaţionale.