Oltenii trăiesc momente istorice. ÅžtiinÅ£a îşi croieÅŸte drum spre titlu, printre adversari îndârjiÅ£i, într-o epocă stranie, în care fanii îşi dovedesc ataÅŸamentul necondiÅ£ionat, indiferent de moment, de restricÅ£ii. Universitatea elimină complex după complex ÅŸi mai are doi paÅŸi până la “vis”, într-un final de campionat în care numai Dan Petrescu ÅŸi Radu Naum îndrăznesc să-i mai conteste meritul. Craiova a învins în premieră la BotoÅŸani, cu 2-0, dar nu ÅŸi-a conturat victoria din prima repriză, aÅŸa cum era cazul, după ocazii, ci din două penalty-uri, la fel ca în derby-ul cu FCSB, transformate în partea secundă. ÅžtiinÅ£a a avut o primă jumătate de oră în care i-a lipsit pe nedrept avantajul pe tabelă, cu ratări în special din faze fixe, ÅŸi avea să câştige mai greu decât era cazul. ÃŽn partea secundă s-a conturat succesul, unul meritat. Mihăilă ÅŸi Gustavo nu au fost doar faultaÅ£i, ci maltrataÅ£i în careul advers, iar Cicâldău ÅŸi Gustavo n-au ezitat de la punctul cu var, în niÅŸte momente în care presiunea îi putea copleÅŸi. ÃŽntre goluri, Koljic putea lejer să liniÅŸtească fanii olteni, la cele două uriaÅŸe ratări cu portarul, dar Craiova parcă trebuie să sufere pentru fiecare minut, pentru fiecare victorie ÅŸi pentru fiecare pas către un titlu pe care îl aÅŸteaptă de prea mult timp. Pe parcurs, Acka, Cosic, Baiaram sau Bancu trecuseră pe lângă gol, exasperând sutele de mii de fani care-i urmăreau cu sufletul la gură.
ÃŽn miez de noapte, ÅžtiinÅ£a a revenit în Bănie ÅŸi a fost întâmpinată de mii de fani la stadionul “Ion Oblemenco”, sărbătoarea titlului fiind compusă parcă din mai multe episoade minunate. Craiova e sigură acum că îşi va disputa finala campionatului cu CFR Cluj, indiferent ce se va întâmpla în meciul următor, la Giurgiu.
FC BotoÅŸani – Universitatea Craiova 0-2
Au marcat: Cicâldău 72 – pen., Gustavo 90+5 pen.
FC Botoşani: Pap – Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Papa, Carlone (Babunski ’74) – Ashkovski (Fili ’84), Florescu (Câmpanu ’74), Ofosu (Keyta ’69) – Dugandzic. Antrenor: Marius Croitoru
Universitatea Craiova: Pigliacelli 7 – Vlădoiu 7, Cosic 7, Acka 7, Bancu 7 – Nistor 6 (Gustavo ’87) 7, Mateiu 6 (Ivanov ’87), Cicâldău 7 – Bărbuţ 7 (Baiaram ’67) 7, Koljic 7, Mihăilă 7. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Arbitri: Radu Petrescu – Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu – Cătălin Nica