Tătărușanu, out de la națională!

0
63

Se pare ca după ultimul meci disputat împotriva  nord irlandezilor, portarul naționalei, Ciprian Tătărușanu a decis să se retragă din activitate după 73 de partide disputate în tricoul României.

Transferat în vara anului 2020 la Ac Milan, portarul milanezilor devenise om de bază al naționalei de fotbal a României, titular indiscutabil în mandatele  selecționerilor: Victor Pițurcă, Christop Daum, Anghel Iordănescu, Cosmin Contra și Mirel Rădoi. Iată mai jos scrisoare de retragere a portarului transmisă prin intermediul paginii de Facebook al echipei naționale:

Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.

În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie. Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.

Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.

Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.

Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.

Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.

Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *