Comisia Europeană a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică europeană CureVac

0
439

Comisia Europeană a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică europeană CureVac, care prevede achiziționarea inițială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opțiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societății se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat:  La câteva zile după contractul încheiat de noi cu BioNTech și Pfizer, sunt încântată să anunț un nou acord cu o societate europeană promițătoare. Comisia a asigurat, până în prezent, cel puțin 1,2 miliarde de doze și își îndeplinește angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace și la prețuri accesibile, nu numai pentru cetățenii din UE, ci și pentru persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. Majoritatea acestor vaccinuri potențiale se află într-o fază avansată a trialurilor clinice, rezultatele acestora, preconizate a fi pozitive, vor fi confirmate prin acordarea unei autorizații, după care vaccinurile vor fi distribuite rapid și vor contribui la stoparea pandemiei.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „În condițiile unui număr tot mai mare de pacienți COVID în întreaga UE, un vaccin sigur și eficace este mai important ca niciodată pentru a opri pandemia. Prin acest al cincilea acord de cumpărare în avans a unui vaccin, sporim și mai mult șansele ca cetățenii UE și economiile noastre să se poată întoarce la normalitate în condiții de siguranță. El reprezintă încă o etapă importantă a Strategiei UE în materie de vaccinuri, precum și dovada beneficiilor colaborării în cadrul unei veritabile Uniuni Europene a sănătății.”

CureVac, o societate europeană cu sediul în Germania, a semnat, la 6 iulie, un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane EUR cu Banca Europeană de Investiții, pentru crearea și producerea pe scară largă a unor vaccinuri, incluzând un potențial vaccin al CureVac împotriva COVID-19. CureVac are rol de pionierat în crearea unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule drept cărăuș informațional cu ajutorul căruia organismul însuși poate produce propriile substanțe active pentru a combate diverse boli.

Comisia a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona întreaga UE.