Valeriu Zgonea, ales preşedinte executiv al PSD. Lia Olguţa Vasilescu, între cei 14 vicepreşedinţi

0
378

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost ales, ieri, la Congresul PSD, preşedinte executiv al partidului, cu 2.582 de voturi, învingându-l astfel pe contracandidatul său, Constantin Niţă, care a obţinut doar 1.123 de voturi.

Zgonea a obţinut acest rezultat fiind susţinut public de Liviu Dragnea şi, la intrarea în competiţie, de 40 dintre filialele PSD. Constantin Niţă a mai candidat şi pentru un post de vicepreşedinte, cu şanse să obţină votul delegaţilor, având în vedere că, potrivit unor surse social-democrate, Niţă a primit sprijin din partea conducerii centrale a PSD. La Congres au fost prezenţi 4.030 de delegaţi, din totalul de 4.500.

Cele zece posturi de vicepreşedinte alocate bărbaţilor vor fi ocupate de Andrei Dolineaschi (3.439 de voturi), Victor Negrescu (3.162 de voturi), Georgian Pop (3.070 de voturi), Ionuţ Vulpescu (2.994 de voturi), Nicolae Bănicioiu (2.983 de voturi), Mihai Tudose (2.827 de voturi), Ştefan Viorel (2.737 de voturi), Gheorghe Şimon (2.503 de voturi), Gabriel Vlase (2.436 de voturi), Mihai Chirică (2.339 de voturi).

Cele patru posturi de vicepreşedinte rezervate femeilor au fost câştigate de Gabriela Firea (3.122 de voturi), Olguţa Vasilescu (3.044 voturi), Ecaterina Andronescu (2.914 voturi), Doina Pană (1.834 de voturi).